Situaţie revoltătoare la SJ Baia Mare. Bugetul pentru mâncarea pacienţilor, înjumătățit. Ce mâncau bolnavii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Carnea mai mult lipsea, iar cine nu se baza pe pachetele de acasă rămânea flămând.
La începutul lunii martie, managerul a fost demis, iar actuala conducere consideră că s-au făcut economii pentru ca banii să ajungă pentru materiale sanitare necesare în pandemie.
Corpul de control al Consiliului Judeţean a început verificările, după ce a primit sesizări de la pacienţi internaţi. Concluziile au scos la iveală faptul că s-a făcut o reducere drastică a banilor pentru porţiile de mâncare. De pildă, deşi bolnavii cu cancer trebuiau să primească hrană de 15 lei, în realitate s-au folosit 7-8 lei. Cei cu ulcer primeau în farfurie mâncare de nici 4 lei, deşi aveau un buget de 10. Şi proapetele mămici avau hrană de 7 lei, deşi bugetul era de 15 lei.
Ionel Bogdan, Consiliul Judeţean Maramureş: „La micul dejun era o felie groasă de parizer şi margarina şi puţin gem. Hrana pacientului trebuie să fie sănătoasă şi la cantităţile recomandate de nutriţionist”.
Mesele de prânz sau cina se bazau pe paste făinoase cu puţină brânză, ciorbe de varză, supe fără carne, porţii mici de orez ori cartofi.
Şi în magazia de unde se făcea aprovizionarea au fost descoperite diverse nereguli, se arată în raport.
În orice caz, cine era internat aici şi nu avea o rudă sau un prieten, care să-l ajute cu mâncare şi să-i aducă pachete în spital, răbda de foame.
Managerul spitalului a fost demis pe 1 martie. Actuala conducere spune că, probabil, în trecut s-a făcut economie la mâncarea pacienţilor pentru că vechiul director voia să aibă bani pentru materialele de protecţie.
Alexandru Oros, manager Spitalului Judeţean Baia Mare: „Un buget mult constrâns de cheltuielie mari cu materialele sanitare specifce acestor timpuri. Cheltuielile au crescut mult pe partea sanitară, mă refer la echipamente de protecţie. Probabil au reacţionat cu această constrângere bgetară pentru a se face economie. Am şi început să implementez proceduri noi, inclusiv partea de bucătărie. Poate a fost şi o dezorganizare”.
Meniul pacienţilor a fost acum îmbunătăţit, susţine noua conducere, însă verificările vor continua.
Sursa: Pro TV
Etichete: baia mare , mancare , pacienti , Spitalul Judetean
Dată publicare: 02-04-2021 16:52