Sistemul 112, sufocat de afecțiuni minore. Cât de eficiente sunt centrele de permanență
Your browser doesn't support HTML5 video.
Raed Arafat a dat startul unei campanii de educare a publicului. Mai multe spoturi vor arăta ce se întâmplă atunci când oamenii încearcă să îi păcălească pe dispecerii de la 112.
Din unghiul pacientului, problema e însă mai nuanţată. Nu întotdeauna îţi dai seama dacă ai sau nu o urgenţă. Medicii de familie sunt inaccesibili în weekend şi de sărbători. Iar sistemul aşa-ziselor centre de permanență pentru urgenţe medii funcţionează cel mult mediocru.
Raed Arafat: ”Oamenii trebuie să ştie ce se întâmplă în spate, în camera de resuscitare. Cei care cheamă pentru o durere de cap se aşteaptă să aibă deja girofarul în faţa casei. Dacă suni şi exagerezi simptomele ca să fii preluat mai repede, cineva poate muri.”
Arthur Mattli, ambasadorul Elveției: ”Estimările Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, care gestionează serviciul 112, sunt că 45 la sută dintre apeluri nu anunţă urgenţe de cod galben sau roşu, ci probleme care ar fi putut fi rezolvate până atunci la medicul de familie.”
Pe de altă parte, cabinetele de familie sunt închise sâmbătă şi duminică, şi puţini medici sunt dispuşi să meargă la pacient acasă. Pentru acest interval, o lege din 2012 a creat unităţi unde orice român, asigurat sau nu, ar trebui să poată să meargă doar cu buletinul pentru urgenţe minore.
La 3 milioane de locuitori, Capitala are numai 2 centre de permanență: unul în zona Floreasca, altul în cartierul Brâncuşi. În medie vin 40 de pacienţi pe zi cu diverse probleme şi doar de 5 ori pe lună e nevoie ca echipa de garda să cheme ambulanţa.
Restul urgențelor sunt rezolvate în clinică. Paradoxal, coordonatul spune că singura problemă e că oamenii nu ştiu despre acest loc, deşi programul e de luni până vineri de la 3 după amiază la 8 dimineaţa, iar în weekend şi sărbători legale, non-stop.
Doctor: ”A venit un poliţist cu dureri puternice în piept. Am stabilit cu echipa că are infarct şi am chemat ambulanţa.”
În provincie, stăm bine cu centrele de permanență numai din punct de vedere numeric. Sunt 350, însă puţine au un echipament minimal de intervenţie sau măcar uşa deschisă. Exemplu: centrul din comuna Călugăreni.
Reporter: ”De ce aveaţi încuiat?” Doctor: ”Să nu intre golanii peste mine. Sunt singur aicea.”
Aşadar, doctorul nu are asistentă, deşi aceasta apare în programare şi e plătită prin contract cu Casa de Asigurări în regim de gardă. Nu-i de mirare că locuitorii comunei aflate la 30 de kilometri de Bucureşti nu ştiu că există un centru de permanență.
În comuna Buturugeni în schimb, vin bolnavi din patru comune. Cei 6 doctori lucrează în schimburi şi au cumpărat defibrilator, aparat de oxigen, monitor cardiac şi ecograf.
Rămâne de văzut aşadar ce succes va avea o campanie de educare a populaţiei, dacă nu educam şi personalul medical să îşi respecte atribuţiile şi pacienţii.