Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacția unui pacient, întrebat de ce nu poartă mască: ”Nu, că eu sunt cu stomacul!”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bilanțul negru al gripei a ajuns la 48 de morţi. Ultima victimă este o femeie de 39 de ani din Cluj. Suferea şi de alte afecţiuni şi nu făcuse vaccinul antigripal.

Ministrul Sănătăţii a decalarat că încă se strâng date în funcţie de care se va declara sau nu stare de epidemie. În spitale, sunt însă reguli stricte de vizitare. De pildă în Bacău, unde 7 copii şi 4 adulţi internaţi au diagnosticul de gripă.

Patru dintre copiii cu gripă internaţi la Pediatrie sunt bebeluşi de până într-un an, iar 3 sunt ceva mai mari. Iulian Pavel, medic şef boli infecţioase copii: ”Dintre cei 7 copii 2 au avut forme severe dar evoluţia lor a fost favorabilă. 3 au fost forme medii şi 2 dintre ei forme uşoare. ”

Pe lângă cele 7 cazuri de la pediatrie au mai fost confirmate alte 4 cazuri la adulti- 3 în secţia de boli infecţioase şi unul la chirurgie plastică.

Adina Lupu, medic şef boli infecţioase adulţi: "2 au fost cu forme uşoare şi au fost externaţi iar o pacientă a făcut o complicaţie bronhopneomonie şi a beneficiat de 3 zile de terapie intensivă. Este cu simptomatologie atenuată.

În spital au fost instituite reguli stricte, atât pentru protecţia celor internaţi, cât şi a vizitatorilor.

Geanina Pricopie: ”Au fost izolaţi în secţia boli infecţioase copii, au fost recoltate exudate faringiene şi nazale şi trimise la Iaşi. Tot personalul care a intrat în contact cu copiii, inclusiv aparţinătorii acestora au fost supravegheaţi clinic epidemiologic timp de 10 zile.”

Medicii spun că se confruntă în aceste zile cu două probleme majore. Pe de o parte, mulţi dintre pacienţi vin la spital fără să mai treacă pe la medicul de familie.

Raluca Dinu - director medical: ”Sunt presiuni foarte mari pentru accesul aparţinătorilor în secţiile la care avem indicaţie de a restricţiona complet accesul.”

Reporter: Nu vă e teamă că vă îmbolnăviţi? Nu aveţi mască de protecţie. Aparținător: Ne îmbolnăvim asta e. Și aşa suntem bolnavi destul. Asta e!

Reporter: Nu purtaţi nimic, e focar de infecţie. Bolnav: Nu deocamdată, că eu sunt cu stomacul. Reporter: Nu vă temeţi de gripă? Bolnav: Mă cam tem da ce să fac? Reporter: Nu v-a zis nimeni să purtaţi mască? Bolnav: Ba da, mi-a zis da n-am. Îs destul de bolnav. Ce să mă mai îmbolnăvesc?!

La secţia de recuperare pediatrică internările au fost sistate pentru zece zile de la apariţia focarului. Tot personalul de aici a fost vaccinat antigripal.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult