Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rampa pentru persoanele cu dizabilități de la Spitalul Județean din Craiova, stricată. Pacienții urcă scările ajutați de rude

Your browser doesn't support HTML5 video.

Situație scandaloasă la cel mai mare spital din Oltenia. Pacienții cu dizabilități, fracturi sau prea bătrâni sunt cărați pe brațe de rude sau de oameni săritori.  

Din noiembrie anul trecut, rampa de acces pentru persoane cu dizabilități de la Spitalul Județean de Urgență Craiova s-a stricat. Tot de atunci, responsabilii caută soluții. Pentru că piesa defectă nu se mai fabrică, acum trebuie reparată. Până atunci, conducerea spitalului a pus agenții de pază să ajute pacienții care nu pot urca scările.

Scene au fost filmate în noiembrie anul trecut la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. Susținut de doi bărbați, un bolnav abia urca scările de la intrare. După mai bine de două luni, situația nu s-a schimbat.

Pacient: „Sincolo pe bara aia pot să mă duc?”

Paznic: „Da, de lângă perete”.

Citește și
Regele Charles al III-lea a fost externat
Regele Charles al III-lea, externat, în urma unei operaţii de prostată. Care este starea de sănătate a suveranului. FOTO

Un soț și soție, ambii de 90 de ani, trebuie să urce treptele ca să ajungă la cabinet pentru o consultație. Un adevărat chin.

Reporter: „În mod normal ar fi trebuit să folosiți rampa pentru persoanele cu dizabilități, dar nu funcționează”.

Pacient: „Nu știu, acum am venit, urc greu, ce să fac?! Calc într-un picior”.

Pacient: „Lăsăți-mă că mă țin”.

Rudă: „Mulțumim frumos”.

Pacient: „Este normal să se întâmple treaba asta? Nu e normal, dar ce să facem?! Asta e.”

Ca să poată lua liftul, pacienții trebuie să urce aproximativ 40 de trepte în total. La intrarea în spital, apoi de la parter la primul etaj. Bolnavii se opresc de mai multe ori să își tragă sufletul.

Ivona Predusel, mama pacientă: „Mai greu, dar cu ajutorul celorlalți a fost bine. Au sărit în ajutor mulți, chiar domnul care ne-a ajutat, deci sunt oameni și cu milă”.

Pacientă: „Pe bară și mă ține soțul, așa urc. Este greu pentru un om care nu poate merge, dar nu avem ce face”.

Fiecare pacient aflat într-o astfel de situație e însoțit de rude sau binevoitori.

Pacient: „Numai așa pot să merg, sunt pentru operat, mâine mă operează, dar îi mai trebuie o hârtie de la policlinică. Ne ținem de barele alea că de asta sunt puse”.

Ionel Gutescu, pacient: „E foarte greu fără un picior, e foarte greu să urci atâtea scări”.

Rampa pentru persoanele cu dizabilități este la reparat. Ar urma să fie cumpărata și una nouă.

Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Craiova: „În luna decembrie s-a efectuat procedura de achiziție pentru repararea piesei defecte. Piese de schimb pentru acest model nu mai există, astfel încât piesa defectă a fost nevoie să fie reparată”.

Pacienții ar putea să scape de corvoada scărilor folosind alte intrări, spune conducerea spitalului. Dar, din păcate, nu există vreo informare afișată și nici nu sunt îndrumați de paznicii unității medicale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult