Proteste în Botoșani. Medicii nu vor ca maternitatea să devină spital de carantină
Your browser doesn't support HTML5 video.
Oamenii s-au adunat în fața instituției, după ce au aflat că unitatea medicală va fi transformată în spital pentru tratarea pacienților cu Covid-19.
Camelia Todica, medic Maternitatea Botoșani: „De ce trebuie să fie transformat în spital de carantină?! Atâta timp câte este singurul spital curat din județ… Copiii, gravidele, pacientele sănătose nu au dreptul la asistență medicală?!”
După protest, cadrele medicale nemulțumite și-au reluat activitatea. În zilele următoare, pacientele și nou-născuții de la maternitate vor fi transferați la alte unități medicale.
Secția de Neonatologie va fi mutată la Spitalul de Pediatrie din oraș, iar Obstetrica și Ginecologia la Spitalul Județean.
Cu nici 24 de ore înainte de protestul de la Botoșani, și la una dintre cele două maternități din Iași angajații au protestat.
A fost nevoie de intervenția poliției și a jandarmeriei pentru ca o femeie infectată cu noul virus să fie primită în Maternitatea "Elena Doamna", după ce intrase în travaliu.
Cadrele medicale au acuzat lipsa de echipamente de protecție.
Gabriel Martinescu, manager Maternitatea Elena Doamna: „Unul dintre angajați a blocat accesul în instituție cu mașină personală, lucru care nu e permis în niciun spital. În momentul de față nu am primit nicio informare oficială din partea DSP că Elena Doamna primește paciente cu Covid.”
Pacienta a fost primită în spital, totuși. În sala de operație au intrat 9 persoane: 2 medici ginecologi, 1 medic anestezist, 5 asistente și o infirmieră.
Doina Iancu, medic: „Diagnosticul arată o sarcină de 33 săptămâni și 2 zile, în evoluție, fără probleme, care în mod normal trebuia să ajungă la Cuza Vodă. Era garda lor și nu primim gravide sub 34 săptămâni."
În cele din urmă, alarma nașterii a fost falsă, iar tânăra a fost dusă înapoi în spitalul de boli infecțioase.
Sursa: Pro TV
Etichete: coronavirus , botosani , maternitate , centru de carantina
Dată publicare: 26-03-2020 17:50