Poluarea și tulburările psihice. Dr. Cozmin Mihai, psihiatru: „În aer plutește riscul de afectare psihică și organică”

Trafic aglomerat, aer poluat, nori de praf și noxe suficiente cât să îți cauzeze suferințe pulmonare? Și nu e doar atât. Suferința noastră se răsfrânge și asupra psihicului. Un studiu recent a concluzionat faptul că poluarea produsă de mașinile pe combustibili fosili decompensează persoanele cu tulburări psihice și îi pot afecta chiar și pe cei care nu au mai avut suferințe psihice în trecut. Este o situație alarmantă pentru toți cei care ne petrecem o bună parte din zi într-o aglomerație de mașini cu motorul pornit. În aer plutește riscul de afectare psihică și organică iar noi acceptăm asta în cel mai silențios mod cu putință.

Cartiere noi, blocuri construite în mod haotic, avize de construcție oferite cu prea multă lejeritate și riscul final de străzi aglomerate cu mașini spumegând noxe ce ne scurtează viața.

Acceptarea tacită  

Observăm că nu este normal să fie oferite atâtea avize de construcție fără niciun plan de dezvoltare a infrastructurii în zonele deja aglomerate și cu o arie construibilă ce depășește orice limită. Și totuși se construiește, se populează și automat se îmbâcsește aerul de la o zi la alta. Mai face cineva măsurători cu privire la poluarea aerului? Ține cineva cont și de nivelul acestora? Cred că în unele zone ar trebui stopat orice risc de contaminare cu autovehicule, centrale termice și orice mașinărie de produs otravă rasei umane. Se gândește cineva că aceste planuri de ,,dezvoltare urbană” sunt de fapt ,,ucideri în masă”? Precum o cameră de gazare la Auschwitz, doar că timpul nostru petrecut în ,,lagărul” cu dioxid de azot este unul mai îndelungat dar cu același deznodămând.

România cimitirul mașinilor vechi, lenea mersului pe jos sau mândria de a nu urca în autobuz?  

Cred că toate la un loc. Am acceptat o invazie de mașini depășite doar din dorința de a acoperi majoritatea frustrărilor. Lenea de a face efort fizic și-a făcut loc în comportamentul românilor încetul cu încetul din anii 90 și până acum iar mândria și căderea gradelor de pe umeri atunci când ne urcăm în autobuz sau tramvai; fac ca aerul pe care îl respirăm să fie unul înnecăcios. Ținem la aerul proaspăt la fel cum ținem la sortarea gunoiului. Gunoi menajer, plastic și metal, toate la un loc precum aerul plin de noxe, praf și mâzgă adunate din toate intersecțiile.

Până când?  

Cât de des ne gândim la cât o să mai trăim sănătoși în aceste condiții? Ați mers cu bicicleta sau ați alergat în zone aglomerate? Simți cum înghiți praf și limba îți este plină de particule care îți irită gâtul. Imaginează-ți că e ca și cum ai face aerosoli în spatele unei țevi de eșapament trăind cu o nonșalanță naivă că toate acestea nu te vor afecta. Supriză! Plămânii și creierul tău spun altceva! Riscul ca organismul tău să cedeze de la o zi la alta este corelat cu nivelul acestor noxe distrugătoare.

Spitalele de psihiatrie pline precum intersecțiile din centrul orașului  

Povestesc asta cu apropiații mei și le spun că sunt pus pe gânduri de multă vreme cu privire la faptul că în psihiatrie nu se mai respectă ,,calendarul de îmbolnăviri”. Îmi amintesc de perioada rezidențiatului în care perioada de vară era una lejeră din punct de vedere a adresabilității bolnavilor în spital. Acum secțiile sunt pline, pacienții decompensați abia mai au loc în spital și numărul pacienților tineri s-a înmulțit covârșitor. Tineri abia ieșiți din perioada adolescenței nu mai fac față sarcinilor de viață și ajung la internare. Ne gândim la riscurile tehnologiei în exces, a dorinței prea mari de a ține pasul cu viața asta zbuciumată...Dar la riscul poluării ne gândim? Să ne pună pe gânduri și să ne călăuzească pașii înspre o viață mai curată... Sunt curios cât mai este până la primul proces intentat primăriei sau statului pentru o decompensare psihică sau pulmonară pe seama traficului aglomerat și plin de noxe. Precum eu cetățeanul care mi-am rupt janta mașinii într-o groapă și dau în judecată responsabilul drumului cu pricina, așa eu, cetățeanul îmbolnăvit, dau în judecată responsabilul de zona aglomerată și poluată în care locuiesc. Menționez variante demne și responsabile care puteau fi luate pentru a nu mă îmbolnăvi pe mine și pe toți cei cu dorință la o viață curată. Tu responsabilule colecționar de taxe și impozite, cum te aperi pentru acuzele mele că mi-ai distrus sănătatea în mod voit și iresponsabil? Simt că vor veni aceste procese într-un timp scurt și vor fi susținute de toate studiile medicale pe acest subiect. Din studiul cercetătorilor pe mii de pacienți reiese că expunerea copiilor la poluare îi poate îmbolnăvi psihic cauzându-le tulburări la vârsta adultă.

Așadar, dacă poluarea aerului expandează decompensările psihice și cresc riscul de sinucidere, atunci se impune o prevenție prin îmbunătățirea calității aerului. Astfel, se va reduce presiunea pe serviciile de sănătate mintală, așa cum a afirmat și președintele Colegiului Regal de Psihiatrie.

Vreun plan de a dezvolta cartiere la marginea orașului sau chiar orașe noi?   Chiar suntem sufocați de aglomerație, noxe, boli psihice, pulmonare și cancer. De ce, pentru ce și până când? V-ați gândit să dezvoltați orașe noi? Facem orașe supraetajate și pline de boli sau dezvoltăm populația într-un mod sănătos? Există planuri de arhitectură sănătoasă? Este nevoie de un ,,arhitect medical” care să spună: gata cu aglomerația, dezvoltați în altă parte a orașului? Îi mai pasă cuiva de traiul sănătos al propriilor semeni? Puteți gândi și voi precum noi medicii, la sănătatea celorlalți? Sperăm la drone performante care să ne transporte copiii la școală sau luăm măsuri sănătoase din timp? Am obosit să mai sperăm... Expunerea pe termen lung la poluare – afectarea memoriei  

Expunerea pe o perioadă mai mare de timp la agenții poluatori din mediu conduce la un declin cognitiv. Asta se traduce prin afectarea memoriei care se poate complica cu tulburări cognitive și demență.

Din practica clinică vă relatez faptul că Demența este un diagnostic întâlnit în fiecare zi. Numărul acestor cazuri a explodat în ultimii ani. În anii trecuți, acest diagnostic era întâlnit cel mai adesea la persoanele trecute de 80 ani. Nici Demența nu mai respectă regula vârstei iar cazurile depistate sunt într-un număr îngrijorător. Stresul, poluarea, mâncarea plină de conservanți, aluminiul cât și faptul că prea ne-am conformat vieții ,,moderne” reprezintă factori de risc pentru sănătatea noastră psihică și fizică.

Ce e de făcut?  

Avem nevoie de timp petrecut în natură, locuința să ne fie ferită de zgomote, poluare și să ne înconjurăm de plante verzi, flori și copaci. Ar fi indicat să ne gândim mai mult la menținerea unei vieți sănătoase atât pentru noi cât și pentru copiii noștri. Să ne cerem drepturile, să semnăm petiții prin care să blocăm ,,lăcomia” unora de a suprapopula zonele aglomerate, să ne sortăm deșeurile și să ne îndreptăm spre protejarea mediului cât mai mult cu putință.

Oceane pline de plastic, orașe intoxicate cu noxe, intersecții aglomerate, timp petrecut în traficul îmbâcsit și sănătatea noastră aflată într-o continuă degradare precum topirea ghețarilor din Groenlanda și Antarctica. Rămânem inerți sau luăm atitudine, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi.