Peste 10.000 de tineri și-au pus cunoștințele la încercare la examenul de Rezidențiat. Locurile pe specializări
Your browser doesn't support HTML5 video.
Doar jumătate dintre candidați vor prinde un loc. Anul acesta, locurile la medicina de familie s-au dublat pentru a acoperi nevoile din sistemul sanitar.
În București, s-au înscris la examenul de intrare în rezidențiat 3.775 de tineri, pentru medicină, stomatologie și farmacie. După patru ore de examen, la ieșire, mulți au fost optimiști.
Tânără: „Emoțiile cred că le-am consumat ieri, a fost cea mai emoționantă zi. Iar azi când am intrat în examen am uitat de absolut, am încercat să mă concentrez".
Reporter: Speri la un punctaj anume?
Tânăr: „Cât mai mult, fiecare dorește cât mai mult. Aș vrea să vin în București și sunt foarte mulți candidați pe posturile de aici”
Reporter: Contează specialitatea?
Tânăr: „Aș vrea pe urgențe",
Tânără: „Sunt între chirurgie generală și chirurgie plastică, nu pot să mă văd făcând altceva. De când m-am înscris la facultate, m-am înscris că să devin chirurg".
Iașiul a fost pe locul doi, după București, la numărul de candidați. 1.751 de tineri au participat la examen.
Tânăr: „Un pic dificil, locuri puține, dar acum așteptăm”.
Reporter: Ce zici, ai făcut bine?
Tânăr: „Eu zic că da! La mine e a doua oară, nu e prima dată. Vedem ce va fi”.
Cei 10.194 de candidați din toată țara înscriși la rezidențiat se luptă pentru 4.925 de locuri. Sunt și 365 de posturi scoase la concurs care le asigură titularilor și un loc de muncă.
Tânără: „Foarte intens, la limită cu timpul, îți trebuie cam o oră pentru plinuțe și trei ore să te încadrezi să rezolvi subiectul”.
În ultimii trei ani, cei mai mulți rezidenți au ales specializările dermatologie, psihiatrie și imagistică.
Rafila: „Am început să acordăm prioritate specialităților deficitare”Cele mai multe locuri scoase la concurs sunt la specialitatea medicină de familie, de două ori mai multe decât anul trecut. Pe locul doi se află specialitatea anestezie și terapie intensivă, iar pe trei cardiologia.
La polul opus se află specialități precum: neurologia pediatrică, unde sunt doar trei locuri, medicina sportivă sau cardiologie pediatrică.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Am început să acordăm prioritate specialităților deficitare. În acest an avem cel mai mare număr din istorie la medicina de familie, peste 600 de locuri. Noi pregătim medici pentru ceea ce are nevoie sistemul de sănătate din România”.
Prof. Univ.Dr. Jinga Viorel, rector UMF „Carol Davila": „În ultimii 3 ani au schimbat specialitatea 2.234 de rezidenți, ceea ce mi se pare mult. Probabil nici noi la nivel de universități nu facem o orientare bună, de asemenea am luat decizia ca la fiecare disciplină să existe un cerc, că toți cei care sunt interesați de o specialitate să vină să vadă despre ce e vorba, pentru a nu mai avea aceste schimbări".
Tinerii au primit rezultatele examenului după ieșirea din sală.