Oamenii credeau că este bronzată, dar ea avea o afecțiune. Cum arată femeia dependentă de morcovi care are pielea portocalie
Galerie foto
Prietenii săi au crezut inițial că tânăra de 21 de ani din Scoția este doar bronzată artificial sau că are probleme cu ficatul.
„Oamenii de la școală începuseră să observe și să mă întrebe dacă am purtat bronz fals, ceea ce m-a făcut să fiu puțin nesigură. Câteva persoane mă întrebau dacă am icter. Apoi mama a început să se îngrijoreze puțin și s-a gândit că ar putea fi un semn al unei probleme la ficat. Nu făcusem legătura cu morcovii”, spune aceasta.
De ani de zile Dena Rendall are culoarea pielii modificată. Leguma ei preferată este morcovul, iar pasiunea pentru această legumă a ajutat-o să aibă pielea colorată.
„Am început să caut pe Google și am aflat că aveam această afecțiune - nu este dăunătoare, ci se întâmplă când ai o acumulare de beta-caroten în sânge și îți schimbă pigmentul pielii. Nu trebuie să fie vorba doar de morcovi, poate fi vorba de ardei, legume cu frunze verzi, pe care le mănânc foarte mult în fiecare zi, dar cred că morcovii sunt principalul vinovat. Afectează mai ales tălpile picioarelor, palmele mâinilor și fața, în special în jurul gurii", explică ea.
Tânăra din Edinburgh mânca până la zece morcovi pe zi. Dieta ei zilnică includea și trei ardei și un cartof dulce.
În încercarea de a duce un stil de viață sănătos, tânăra a ajuns să sufere de o afecțiune medicală numită carotenemie, care modifică pigmentarea pielii din cauza nivelului ridicat de caroten din organism.
Ea a decis să reducă consumul de morcovi după ce a devenit atât de portocalie încât tenul ei ajunsese să aibă o culoare total diferită față de restul corpului.
„Sunt o fată blondă și palidă, cu o piele foarte albă, dar pentru că mănânc foarte mulți morcovi, pot să mă bronzez tot anul. Îmi place să mănânc morcovi și mănânc același lucru cam în fiecare zi. Nu mă satur niciodată de ei. Când oamenii mă întreabă ce bronz folosesc și le spun că doar mănânc mulți morcovi, cred că glumesc. În unele zile arăt portocaliu, iar în altele este doar o strălucire naturală frumoasă, se schimbă", a spus ea.
Scoțianca estimează că, săptămânal, cheltuiește în jur de 40 de lire sterline pe săptămână doar pe legume. Ea cumpără circa șase kilograme de morcovi săptămânal.
„Îmi plac foarte mult morcovii și mă bucur să mănânc atât de mulți pe zi”, a spus ea, conform Mirror.
Dena a decis să reducă consumul de morcovi la șase pe zi.
„Încă mai am pigmentul portocaliu, dar nu este atât de evident cum era atunci", spune ea.
În ciuda faptului că nuanța pielii ei este portocalie, Dena crede că metoda „bronzului cu morcovi" este mult mai sănătoasă decât altele.