Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Oameni simpli, asociații și companii se implică, prin donații, în lupta cu noul coronavirus, în România

Dincolo de eforturile medicilor, sprijinul fiecăruia dintre noi este vital. Oameni simpli, asociații de binefacere, dar și mari companii susțin prin donații sistemul sanitar, care, altfel, riscă să fie depășit dacă lucrurile evoluează ca în Italia.

În această situație excepțională, este nevoie de materiale de protecție și dezinfectanți, de aparatură medicală de urgență, dar și de kituri de testare a bolii.

La spitalul de boli infecțioase din Timișoara sunt internați acum 37 de pacienți infectați cu coronavirus. Mai mulți voluntari au donat echipamente medicale de protecție, dar și consumabile atât de necesare.

Virgil Musta, medic primar în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara: „Am primit lenjerii, pentru că lenjeriile vor fi arse după ce pacientul va fi externat, deci sunt de unică folosință, am primit detergenți, am primit săpun”.

Ioana Vâtosu, Asociația Școala Mamei Junior: „Până acum s-au achiziționat opt ventilatoare de către diverse companii, sponsori și așa mai departe, nouă monitoare, consumabilele de care au nevoie aceste aparate, plus lucruri care țin de pacient”.

Citește și
Vama Nadlac
Cozi uriașe la vama Nădlac. Timpul de așteptare a ajuns la trei ore

Spitalul Județean de Urgență Cluj Napoca a cerut, pe Facebook, ajutorul oamenilor și în numai 24 de ore s-au strâns din donații 20.000 de lei.

Petru Șușcă, managerul SJU Cluj Napoca: „Cea mai mare nevoie este de a achiziționa ventilatoare, datorită faptului că firma furnizoare de ventilatoare nu și-a respectat termenul de livrare”.

În toate marile orașe este mobilizare generală, iar spitalele primesc un ajutor nesperat din partea oamenilor de rând, asociațiilor și firmelor.

Diana CImpoeșu, medic-șef UPU-SMURD: „E vorba despre echipamente de protecție, măști, dezinfetanți care au venit cu contracte de sponsorizare de la persoane fizice, de la societăți”.

La rândul său, Asociația Dăruiește Viață a mobilizat mii de oameni care sprijină lupta împotriva Covid-19. Donațiile se pot face online sau prin SMS. Orice mesaj la 8826 înseamnă 2 euro dăruiți sistemului medical românesc.

Carmen Uscatu, Asociația Dăruiește Viață: „Cu toții se implică, companii, persoane fizice, toți sunt foarte iimplicați și vor să facă totul. Cred că în primul rând pentru a-i salva pe medici, pentru că ei sunt cei care trebuie protejați ca apoi ei să ne poată salva pe noi”.

Un milion de euro a donat compania OMV Petrom Crucii Roșii care va achiziționa echipamente de testare. McDonalds va livra mâncare către toate centrele de carantină din țară. Aproape șapte tone de produse de curățenie și igienă personală donate de Procter & Gamble și Avon România vor ajunge la cei care au mare nevoie de ele. Fiecare dintre cele șapte centre de boli infecțioase din țară va primi de la Aqua Carpatica apă și câte 50.000 măști, mănuși și alte materiale de protecție. Mai multe companii la care statul este acționar au donat, la rândul lor, 1.250.000 de euro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult