Nelu Tătaru, după o nouă zi cu peste 1.300 de infectări: Sperăm să asistăm la o stabilizare
"Sperăm ca în următoarea săptămână să putem asista la o stabilizare a numărului de cazuri şi să ne îndreptăm spre un parcurs descendent, dar depinde doar de noi toţi să putem ajunge la acest nivel", a declarat ministrul Sănătăţii, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, potrivit Agerpres.
Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 60.623 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 2.659 de decese. Noul bilanț anunță 1.350 de cazuri noi, înregistrate în ultimele 24 de ore, ceea ce reprezintă un nou record de la debutul pandemiei, în România.
"Putem gestiona acest număr de cazuri, dar, repet, ceea ce am spus de fiecare dată, nu se tranşează această problemă în spital. Aici corpul medical spitalizează, tratează, evaluează, externează, avem din păcate şi decese. Se tranşează în faza de prespital, acolo unde se produce transmitere şi apar cazurile infectate. Recurg la acelaşi îndemn de a respecta regulile, de a purta mască în spaţiile închise, în mijloace de transport în comun, la locul de muncă, în spaţiile deschise aglomerate. La nivel local fiecare Comitet de Situaţii de Urgenţă ia decizia unde sunt acele spaţii deschise, între ce ore se poartă mască", a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
Mai mulți bani la rectificarea bugetară
Nelu Tătaru a mai declarat că va solicita mai mulţi bani la rectificarea bugetară care se va face în perioada imediat următoare, precizând că sumele sunt încă în evaluare.
“Am solicitat deja mai mulţi bani. Ne referim la achiziţia de măşti, mănuşi sau dezinfectanţi pentru alegeri. Sau pentru începutul anului şcolar pentru personalul medical care va fi implicat, dar şi pentru testări. Sunt sume pe care încă le evaluăm pentru rectificare“, a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi.
Premierul Ludovic Orban a solicitat miniştrilor ca până sâmbătă să “reevalueze foarte serios” solicitările pentru rectificarea bugetară deoarece doreşte să existe fundamentări solide pentru orice solicitare de bani. El a spus că va trebui drămuit fiecare ban şi alocate resurse către proiectele importante.