Motivul pentru care 8 copii români din 1.000 mor înainte să împlinească vârsta de 1 an
Your browser doesn't support HTML5 video.
Datele Eurostat arată că, în medie, 8 copii din 1.000 mor în primul an de viaţă. Tocmai pentru a preveni acest fenomen, medici şi voluntari din Constanța vor monitoriza toate femeile însărcinate din judeţ. Cum iernile în Dobrogea sunt foarte aspre, echipajele au la dispoziţie şi o autospecială cu şenile, pentru a ajunge în cătune izolate.
Voluntarii, medicii şi asistentele au identificat 500 de gravide cu risc în judeţul Constanța. Cele mai multe provin din familii sărace şi tocmai de aceea sarcinile nu sunt monitorizate.
Adelina Toncean, fondatoare Asociaţia Blondie: "Gravida nu mai ajunge la un medic specialist, nu este văzută, nu are resursele financiare de înţelegere, să ştie unde să se ducă. Uneori gravida nu pleacă din sat în comună, cu atât mai puţin nu se va deplasa până într-un oraş în care să se facă monitorizarea corectă."
Pe lângă controalele periodice, medicii care vor merge în caravana şi-au propus să consilieze peste 1.500 de femei şi despre îngrijirea pe timpul sarcinii.
Prof. univ. Vlad Tica, şeful secţiei Obstetrică Ginecologie Spitalul Judeţean: "Aproape 30% dintre paciente sunt sub 19 ani, deci sunt foarte tinere. Tot aproape 30% din mortalitatea infantilă se referă la pacientele care sunt fie analfabete, fie au doar studiile primare. Dacă se va reuşi consilierea la 1.500 de paciente, acestea la rândul lor sunt din familii şi aflând că mama, mătuşa, sora, fata a avut o consultaţie şi asta a contat, vor fi convinse să acceseze sistemul medical."
Campania va începe de la 1 ianuarie, iar echipele medicale vor ajunge în toate localităţile Constanței.
Felicia Macaleț: "Maşina care va pleca în Caravană este dotată cu aceste şenile tocmai pentru a ajunge şi în zonele greu accesibile pe timpul iernii. Aceasta va fi echipată cu un ecograf mobil, un laborator de analize, iar un medic şi un asistent vor face controalele necesare viitoarelor mămici."
Iniţiatorii proiectului speră ca acţiunea să se extindă în toată ţara.
Sursa: Pro TV
Etichete: constanta , gravide , mortalitate infantila
Dată publicare: 26-11-2019 17:46