Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mesaje de susținere pentru personalul medical din România. Imaginile care au devenit virale

Your browser doesn't support HTML5 video.

Zeci de români au transmis mesaje de susținere personalului medical, care muncește zilele acestea neîntrerupt și îi tratează pe cei depistați cu Covid 19.

În timp ce unii au ieșit seara la ferestre și au aplaudat, alții au cântat. Copiii s-au alăturat și ei mișcării, iar pe rețele de socializare au apărut desene cu mesajul „Totul va fi bine”.

De asemenea, președintele României le-a transmis medicilor și asistenților mulțumiri pentru dedicarea de care dau dovadă.

Într-un cartier din Florești - Cluj, ropotele de aplauze au răsunat alături de mesajul: „România aplaudă omenia!”.

Cristian Ivaneș, inițiatorul acțiunii din Florești: „Pentru a arăta medicilor și asistenților medicali și tot personalului medical din România că nu sunt singuri. Este doar începutul și ei știu asta și au nevoie de sprijinul nostru”.

Citește și
coada romani
Românii se înghesuie la cozi fără să aibă urgențe. Medicii ne cer să rămânem în case

La Craiova, aproximativ 50 de suporteri ai echipei FC Universitatea s-au adunat în fața Spitalului de Boli Infecțioase. Au avut torțe și bannere pe care au scris: nu sunteți singuri, nu dați înapoi!

O familie din București a ieșit la geam cu steagul României și lumina aprinsă la telefoane. Cu ei, s-au solidarizat și cei din blocul vecin. Filmulețul s-a viralizat pe rețelele sociale.

La Iași, pentru a „colora” zilele triste ale orașului, copiii de la o grădiniță privată s-au alăturat valului de susținere a personalului medical cu Campania „Totul va fi bine”. În funcție de creativitatea fiecăruia, mesajul apare în jurul unui curcubeu. Desenele au fost lipite și la ferestre, iar acțiunea s-a răspândit în toată țara.

Și președintele Klaus Iohannis a mulțumit personalului medical pentru dedicarea și eforturile depuse zilele acestea.

Klaus Iohannis: „Vreau să transmit un mesaj special medicilor și personalului medical care, încă de la primul caz înregistrat în România, au demonstrat profesionalism și o extraordinară dedicare”.

La Timișoara, și medicii au luat atitudine și au lansat pe rețelele sociale mesajul: „Noi lucrăm pentru tine, tu stai acasă pentru noi!”.

Melinda Borobar, asistent UPU SMURD Timișoara: „Cred că este momentul mai mult că niciodată să respectăm și să înțelegem cât de importantă este responsabilitatea fiecăruia. Noi suntem în prim-plan și pacienții care vin cu alte acuze nu ne spun din ce zone vin. Îi vom trata ca atare și este foarte posibil să ne infectăm și noi și, la rândul nostru, familia noastră și apropiații noștri”.

Echipele UPU și ATI Timișoara au postat fotografii cu mai multe îndemnuri la responsabilitate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult