Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Medicul Bogdan Opriţa: Am constatat o creştere semnificativă a pacienţilor cu COVID-19 care trebuie duşi la spital

Medicul Şef al UPU SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, afirmă, făcând comparaţie cu al doilea val al pandemiei, că echipajele de intervenţie de urgenţă constată o creştere semnificativă a pacienţilor cu COVID-19 care trebuie duşi la spital, scrie News.ro.

„Dincolo de cifrele care nu sunt deloc îmbucurătoare, înregistrăm record după record negativ, acest lucru nu arată decât limita sistemului. (...) S-ar putea dacă numărul pacienţilor creşte să nu mai putem să avem paturi de terapie intensivă, să nu mai putem să avem paturi cu oxigen şamd”, a declarat Bogdan Opriţă duminică, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că, din punctul de vedere al echipajelor SMURD care acţionează în Capitală şi Ilfov, numărul cazurilor la care acestea sunt solicitate a crescut cu 30 la sută comparativ cu valul doi al pandemiei.

„Dacă în valul doi undeva la 50% din pacienţi aveau forme uşoare şi puteau să meargă la domiciliu, acum greu mai dăm drumul la 10% din pacienţi. Mai toţi pacienţii au nevoie de oxigen şi au nevoie de oxigen în debit mare”, a explciat Opriţa.

Acesta a povestit că are colegi care au cerut două zile de concediu pentru a putea să doarmă, angajaţii din sistem fiind epuizaţi.

Citește și
Vlad Voiculescu
Managerii de spitale din România trag un semnal de alarmă. Ministrul Sănătății anunță noi măsuri

„O altă caracteristică este că dacă în valul doi aveam un anumit număr de pacienţi, acum ne confruntăm cu o creştere de 50% la pacienţii de zonă verde, pacienţi non-COVID. Deci pe lângă acest val care reprezintă o creştere, mai avem şi pacienţii pe care nu îi putem neglija”; a precizat şeful UPU-SMURD Bucureşti Ilfov. Acesta a adăugat că „oricât de multe paturi la terapie intensivă am face noi, ele se vor umple”.

În acest context, Bogdan Opriţă face apel la populaţie să colaboreze şi să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului.

”Până când nu va exista o colaborare din partea populaţiei, oricât de multe măsuri am lua, nu vom putea să ieşim la liman. Trebuie să înţelegeţi că avem o capacitate limitată şi că nu putem să ne dezvoltăm la infinit şi la un moment dat s-ar putea să ajungem la situaţia în care să trebuiască să discutăm despre modul în care îngrijim astfel de pacienţi”, a adăugat medicul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult