Medicii de la Urgenţe din Oradea au demisionat în bloc, din cauza micşorării sporurilor asistenţilor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit presei locale, șeful demisionar al UPU s-a întâlnit ieri cu primarul orașului și deocamdată s-a ajuns la o soluție de compromis. Primăria a transmis că diferenţele salariale pentru luna aprilie vor fi plătite dintr-un "fond special".
La aflarea deciziei pe care a luat-o Consiliul Local Oradea, de a micşora sporurile medicilor şi asistenţilor cu 60, respectiv 25 la sută, şeful Unităţii de Primiri Urgente a Spitalului Judeţean, doctorul Hadrian Borcea şi-a anunţat demisia. "Exact oamenii care lucrează în conditile cele mai grele - şi aici mă refer mai ales la asistenţi - vor avea scăderi de salarii. Am decis să-mi dau demisia şi din funcţia de medic şef şi din funcţia de medic al acestui spital", a spus medicul.
În semn de solidaritate, zeci de medici şi asistenţi au susţinut că vor face acelaşi lucru.
Dr. Alin Suciu, medic UPU Oradea: "Toţi colegii care nu suntem în timpul orelor de program am venit să ne prezentăm demisia că o soluţie extremă."
Alexandra Vigdorovici, asistent medical principal: "Am semnat că am depus demisia. Menţionez faptul că suntem foarte uniţi."
Reprezentanţii primăriei au transmis că hotărârea a venit ca urmare a unei propuneri făcute de managerul spitalului, care ar fi depus o simulare pentru aceste tăieri de sporuri, în condiţiile în care trebuie asigurate măririle salariale promise pentru unii angajaţi.
Dr. Gheorghe Carp, manager Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea: "Consiliul Local a fost obligat prin lege să adopte o Hotărâre de Consiliu fiind ordonatorul principal de credite. Este o nemulţumire artificială."
Dr. Hadrian Borcea, medic şef UPU Oradea: "Urgenţa va fi asigurată în continuare până luni dimineaţa. În funcţie de discuţiile cu domnul primar. Demisia mea rămâne activă."
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 06-05-2018 08:35