Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Medici din Danemarca îi vor ajuta pe cei români în cazurile de pacienţi cu COVID aflaţi în stare gravă

O delegaţie formată din 3 medici şi 6 asistenţi din Danemarca, ajunsă în România în această noapte, va ajuta medicii români în cazurile de pacienţi infectaţi cu COVID aflaţi în stare gravă.

"La solicitarea statului român de acordare de asistenţă medicală prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, o delegaţie formată din 3 medici şi 6 asistenţi din Danemarca va desfăşura în zilele următoarele o misiune umanitară, voluntară, în scopul sprijinirii cadrelor medicale din România în criza sanitară cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2", informează un comunicat de presă publicat pe pagina de Facebook a DSU.

Potrivit sursei citate, pe tot parcursul misiunii, alături de echipa medicală sosită în sprijin vor fi şi ofiţeri din cadrul DEMA-Agenţia Daneză pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă.

DSU afirmă că acţiunea de sprijin derulată de personalul specializat din Danemarca urmăreşte de o manieră prioritară implicarea în acordarea asistenţei medicale de specialitate pacienţilor aflaţi în stare gravă, intubaţi, ventilaţi mecanic din ATI sau care necesită oxigen internaţi în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr.Matei Balş" din Capitală.

"Solidaritatea europeană materializată prin acţiuni concrete de sprijin ale tuturor ţărilor afectate de situaţii de urgenţă diverse a reprezentat şi continuă să reprezinte pasul premergător către ceea ce numim în managementul situaţiilor de urgenţă, revenirea la starea de normalitate. Eforturile comune depuse de întreaga echipă, atât cea din Danemarca, cât şi cea din Romania, sunt considerabile, misiunea principală fiind implicarea în salvarea a cât mai multor vieţi. Mulţumim Comisiei Europene, Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC) şi Danemarcei pentru sprijinul oferit în combaterea efectelor generate de virusul SARS-CoV-2", afirmă aceeaşi sursă.

Citește și
spital
Situație dramatică în Timișoara. Pacienții și nou-născuții îndură frigul în spitale, după ce orașul a rămas fără căldură

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult