Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Al treilea pacient a murit din cauza infecției cu bacterii la Institutul Marius Nasta. Blocul operator, închis

Încă o persoană a murit marți seara la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală, din cauza infecţiei cu bacteria acinetobacter multirezistent.

Informația a fost confirmată, miercuri, de managerul instituţiei, Beatrice Mahler, care a precizat că victima avea 40 de ani.

În total, 3 oameni au murit până acum din cauza bacteriilor din spital.

"Trei persoane au decedat. Încă un pacient se află în triaj în stare foarte gravă", a precizat Beatrice Mahler, ea arătând că în total au fost 6 persoane suspecte de infectarea cu această bacterie, însă în celelalte cazuri se aşteaptă rezultatele de laborator.

”De la Institutul Marius Nasta, lunea trecută, s-au recoltat probe de la 6 pacienți, care se aflau în acel moment în terapie intensivă, intubați și ventilați mecanic. Din cei 6 pacienți, o pacientă a urcat în secție, 3 au decedat și mai există un pacient de la care s-a recoltat, este în triaj, și el în stare foarte gravă. E un pacient cu accidente vasculare cerebrale, care este ventilat și respiră cu parametri corespunzători, dar care nu poate să-și reia funcția respiratorie din alte motive.

Citește și
acinetobacter, bacterii, spitale
Alte două paciente infectate cu o bacterie periculoasă la Institutul ”Marius Nasta”

Toți acești 6, s-a recoltat probe pentru a vedea dacă ei sunt sau nu sunt cotaminați. Nu am încă rezultatele de la Cantacuzino. Și mai există doamna din terapie intensivă de 78 de ani care acinetobacter.” - a spus Mahler.

Cu toate acestea, medicii de la Institut spun că pacienții care au murit la ei au venit deja infectați cu bacterii și că la spitalul lor au ajuns doar ca să ... moară.

”Păi n-am cum să fiu de acord, pentru că se discută doar de suprainfecții cu acinetobacter și nu se discută despre boala de fond a acestor pacienți. Deci unul dintre pacienți este cu accident vascular cerebral și dacă va muri va muri din cauza accidentului vascular cerebral care merge prost. Ceilalți pacienți au fost cu limfom, cu fibroză pulmonară, cu alte treburi, la care trebuie doar un bobârnac să decedeze. Deci astea sunt bolile de fond, ei n-au murit de acinetobacter, neapărat! Pentru că populația asta trebuie să înțeleagă, că aici este acinetobacterul care umblă prin copaci și sare în cârca pacientului care vine la noi. Nu!

La noi vin pacienți foarte grav, iar acest acinetobacter, nimeni n-a spus până acum. A fost trimis de la Balș, cu pacienți infectat, pentru că la noi a venit pentru insuficiență respiratorie, să fie tratat, pentru că este cel mai bun centru de tratament al insufienței respiratorii. Asta n-a înțeles lumea. Lumea a înțeles că este acinetobacter. Ce acinetobacter, fraților? Știți ce e ăla? De ce nu punem punctul pe y, scuzați-mă. Deci ăla a venit aici ca să moară la noi. Și ca să ne poată arăta cu degetul că aici este acinetobacterul pe care l-au adus ei!” - a declarat Ioan Cordoș, șeful secției de chirurgie toracică.

Două persoane au murit săptămâna trecută la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală, din cauza infecţiei.

Marți, inspectorii sanitari au decis oprirea activităţii blocului operator şi a secţiei ATI (postoperator) din cadrul Institutului Naţional de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", a anunțat Ministerul Sănătăţii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!   

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult