Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Proiectul care poate elimina erorile medicale. Doctorii, instruiți în loc de sancționați

Your browser doesn't support HTML5 video.

Tranfuzii greşite, erori de diagnostic şi tratament sau bolnavi operaţi în locul altora. Toate sunt erori medicale care ar putea fi evitate.

Cel puţin asta cred reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, care cer înfiinţarea unui registru naţional, în care să se regăsească astfel de situaţii.

Angajaţii din spitale, pacienţii sau rudele acestora ar putea să raporteze, sub anonimat, greşelile doctorilor sau asistenţilor medicali. Datele colectate vor fi apoi trimise către Ministerul Sănătăţii, care ar trebui să ia măsuri.

În urmă cu 2 luni un bărbat de 78 de ani care suferise un accident vascular cerebral a fost plimbat inutil cu ambulanţa zeci de kilometri, după ce o asistentă de la Spitalul Judeţean Vaslui a încurcat 2 pacienţi între ei.

Iar în 2016, o tânără a fost la un pas de moarte după ce, la spitalul CFR din Capitală, i s-a făcut o transfuzie greşită de sânge.

Citește și
rti sanatate
A dat Guvernul în judecată și a păstrat spitalul deschis. Guvernul vrea iar să-l închidă

Astfel de situaţii afectează direct pacientul şi sunt posibile, cel mai adesea, din cauza neglijenţei personalului medical. Multe pot fi evitate dacă sunt raportate la timp. Însă, de teamă sancţiunilor, prea puţine spitale fac asta.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate cer înfiinţarea unui Registru Naţional în care să fie raporatate, sub anonimat, toate situaţiile care duc la afectarea pacientului.

Vasile Cepoi, şeful ANMCS: ''O eroare medical ăeste imputabilă 20% celor implicaţi direct şi 80% modului în care e organizată activitatea. Constată că evenimetul advers a apărut ca urmare a faptului că personalul a fost suprasolicitat sau că i-a dat atribuţii care depăşeau nivelul lor de competente sau nu există o supervizare a protocoalelor de diagnostic şi tratament, a procedurilor şi atunci se identifica acele cauze şi se ridică bariere în fata apariţiei unui eșec''.

Statisticile arată că în 2018 au fost peste 4 mii de greşeli de care s-a aflat: cele mai multe au dus la infectarea pacienţilor cu bacterii multirezistente din cauza nerespectării protocoalelor de dezinfecţie, urmate de căderi ale bolnavilor lăsaţi nesupravegheaţi, aplicarea greşită a tratamentului şi erori de diagnostic.

Dacă astfel de incidente nu sunt raportate la timp, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate poate monitoriza unitatea sanitară. Într-un final, spun cei de la ANMCS, acest registru nu are scopul de a sancţiona personalul medical, ci de a-i învăţa pe doctori şi asistente să recunoască greşelile şi să nu le repete.

Tocmai pentru a evita astfel de situaţii neplăcute, într-un spital privat a fost implementat un regulament intern. Fiecare bolnav este tratat specific de personalul medical, în funcţie de afecţiunea de care suferă. Pe uşile saloanelor sunt aplicate diferite însemne, iar pacienţii primesc brăţări colorate. Sistemul este american, iar această unitate sanitară este singura din ţara care are o astfel de acreditare în managementul calităţii.

Proiectul pentru înfiinţarea Registrului Naţional al evenimentelor adverse asociate asistenţei medicale este în dezbatere publică pe site-ul ANMCS.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult