Epidemia de gripă a mai făcut o victimă. Un copil de 1 an și jumătate a murit, la Iași
Your browser doesn't support HTML5 video.
De altfel, autorităţile au declarat oficial joi epidemie de gripă în România. Evoluţia peste aşteptări a numărului de îmbolnăviri, dar şi de decese, i-a determinat pe specialiştii epidemiologi să facă acest anunţ, cu o săptămână mai devreme decât ar fi trebuit, conform procedurii.
Încă doi români au pierdut lupta cu boala, doar în ultimele două zile.
Băiețelul din Iași care s-a stins sub privirile medicilor, suferea și de o malformație congenitală cardiacă. El nu era vaccinat antigripal și a fost transferat dintr-un spital din Neamț, după ce starea lui s-a înrăutățit.
Tot în Iași, medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase încearcă să salveze o tânăra de 23 de ani, gravidă în luna a 5-a, dar și un bărbat de 40 de ani.
La ambii a fost confirmat virusul gripal. Cei doi se află în stare gravă dar stabilă în ATI, spun doctorii.
A fost declarată epidemia de gripă
În ultima săptămână au fost înregistrate peste 7.000 de cazuri de gripă la nivel național, de două ori mai multe față de săptămâna precedentă. În aceste condiții specialiștii au declarat epidemie de gripă.
Oana Grigore, purtător de cuvânt Ministrul Sănătății: „De obicei specialiștii în epidemiologie declară că gripa evoluează epidemic după trei săptămâni de săptămână epidemică. Nu s-a mai așteptat cea de-a treia săptămâna, în cea de-a două săptămâna au constatat că gripă evoluează epidemic. Avem și 18 decese de gripă.”
Ministerul Sănătății a recomandat limitarea accesului vizitatorilor în spitale în această perioadă, iar unitățile sanitare trebuie să își refacă stocurile de medicamente antivirale și de echipamente de protecție.
Cea mai gravă situație este în București
Cea mai gravă situație este în Capitală. Sunt peste 4.600 de cazuri de gripă doar la copii, raportate la cabinetele școlilor de stat, fără să fie incluse aici cazurile înregistrate la școlile private și la medicii de familie.
În total, 65 de școli din București au cursurile suspendate parțial - în general sunt afectate una sau două clase de la fiecare unitate.
Pe lângă acestea, alte două școli au cerut să nu facă deloc ore, pentru că în aceste zile au lipsit mai mult de 20% din totalul elevilor. Ambele unități de învățământ sunt din sectorul 3. De altfel, cele mai multe cazuri de gripă au fost în sectoarele 3 și 6.
Medicii le recomandă părinților să nu își trimită copiii la școală dacă au febra sau tușesc, și să îi țină acasă, sub supraveghere.
Sandra Alexiu, medic de familie: „Gripa se dă mai departe prin micropicături atunci când tușim sau strănutăm. Dacă nu ne protejăm în momentul când strănutăm e un fel de abur de micropicături care se împrăștie în mediu și din aer, imediat iau toți cei care sunt în zona respectivă. Și în farmacie, și în metrou și în general în spații închise.”
Cum ne putem feri de gripă
Pentru că inclusiv persoanele sănătoase sunt vulnerabile, medicii ne recomandă să ne spălăm des pe mâini, să mâncăm sănătos și să facem mișcare în aer liber.
Este bine să evităm medicația în exces. Vaccinarea este, bineînțeles, cea mai bună metodă de prevenție.
Pentru cei cu risc de îmbolnăvire, Ministerul Sănătății a achiziționat încă 35.000 de doze de vaccin, care vor ajunge la medicii de familie. 1,5 milioane de doze au fost deja distribuite de la începutul sezonului.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!