Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum va fi distribuită iodura de potasiu către populație. Ordinul, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul privind modalitatea de distribuire a medicamentului iodură de potasiu către populaţie a fost publicat în Monitorul Oficial.  

"În termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a ordinului, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti transferă comprimatele de iodură de potasiu 65 mg către farmaciile comunitare, cu sprijinul companiilor de distribuţie de medicamente", informează Ministerul Sănătăţii.

Pentru a intra în posesia iodurii de potasiu de 65 mg, cetăţenii se vor adresa medicului de familie, care trebuie să le elibereze prescripţia medicală, iar în baza acesteia, farmaciile vor furniza comprimatele care le revin.

Potrivit ordinului, comprimatele vor fi distribuite gratuit populaţiei de către farmaciile comunitare.

Lista farmaciilor este disponibilă pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, la secţiunea „Campanie distribuţie iodură de potasiu”.

Citește și
Alexandru Rafila
Ministrul Sănătăţii, despre distribuirea comprimatelor cu iodură de potasiu: ”Nu o putem face fără o campanie de informare”

 

Pastilele de iod ajung în farmacii și se distribuie doar cu rețetă și pe bază de semnătură. Statul interzice orice reclamă

 

În farmacii vor fi disponibile în mod gratuit materiale informative cu privire la utilizarea corectă a comprimatelor de iodură de potasiu de 65 mg.

Comprimatele de iodură de potasiu se administrează numai în caz de incident nuclear, la indicaţiile autorităţilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult