Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum explică autoritățile dublarea numărului de pacienți vindecați de COVID-19, în doar 24 de ore

Your browser doesn't support HTML5 video.

Peste 88 de mii de români s-au vindecat de COVID-19. Datele oficiale, date vineri publicităţii, arată brusc un număr dublu faţă de raportările de până acum.

Autorităţile spun că este vorba de o revizuire făcută de Ministerul Sănătăţii. Practic, au fost incluşi şi acei români care nu au fost internaţi sau au fost externaţi fără să aibă un test negativ, dar care în decurs de 14 zile s-au făcut bine.

88.235 de persoane confirmate cu infecţia COVID 19 au fost declarate vindecate până acum în România. Asta deşi în urmă cu 3 zile statistica dată de Grupul de Comunicare Strategică indică 43.244 de pacienţi vindecaţi.

Diferenţa, spun autorităţile, o reprezintă oamenii care au ieşit pozitivi la testarea pentru noul coronavirus, dar nu au mers într-o unitate sanitară, alături de cei care au cerut să fie externaţi după 10 zile sau chiar mai puţin, chiar dacă nu aveau un test negativ. Totodată s-au adăugat şi beneficiarii centrelor rezidenţiale pentru vârstnici, dar şi personalul medical din astfel de centre. Toţi aceştia sunt consideraţi vindecaţi la 14 zile după ce testul le-a ieşit pozitiv, confrom protocoalelor în vigoare.

Cele mai multe sunt în Capitală. Urmează apoi judeţele Iaşi, Dolj, Cluj şi Timiş.

Citește și
Israel
Israelul intră din nou în carantină, de azi. S-au raportat zilnic peste 5.000 de infectări cu coronavirus

Stela Halichidis, director Spitalul de boli Infecţioase Constanța:  ''Afluxul pacienţilor a crescut şi bineînţeles, logicul cu cât v-a creşte numărul pacienţilor v-a creşte şi formele severe, din această cauză vrem să ne pregătim pentru orice eventualitate''.

Pe lista neagră a deceselor au fost trecute încă 48 de nume iar în total sunt acum 4.360.

Adrian Streinu Cercel: ''Este evident faptul că acestă relaxare ne-a costat și ne costă în continuare. Este foarte important ca lumea să înțeleagă că nu este de joacă cu acest virus SARS COV-2. Grupul asimptomaticilor este cel care va transmite mai departe pentru că nu știu că au boală și nu se protejează''.

Între timp, autorităţile au modificat definită de caz pentru sindromul acut cu noul coronavirus.

În afară de cei suspecţi, care au diverse simptome specifice, a apărut şi categoria "caz probabil", adică un pacient care are simptome şi este contact al unui caz confirmat sau care are o imagine pulmonară sugestivă pentru COVID-19 deşi nu are un test pozitiv.

Tot un caz probabil este o persoană care îşi pierde gustul sau mirosul fără o cauză identificată, dar şi un adult decedat fără o cauză explicabilă, cu insuficiență respiratorie care a precedat decesul şi care a fost în contact cu un caz confirmat sau care a avut legătură epidemiologică cu un focar cu cel puțin un caz confirmat.

Totodată a fost mărită lista simptomelor care ridică suspiciuni - pentru prima dată apar pierderea gustului şi mirosului. Lista actualizata o găsiţi AICI.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult