Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a evoluat pandemia de Covid-19 în Europa de la începutul verii

Comitetul de coordonare a vaccinării a prezentat, joi, concluziile unui studiu despre evoluția Covid-19 în Europa de la începutul verii.

Astfel, numărul infectărilor cu noul coronavirus a început o creştere bruscă în săptămâna 25 a anului, respectiv finalul lunii iunie, ajungând la 2/3 din magnitudinea valului precedent.

Cu toate acestea, atât internările în ATI, cât şi decesele sunt mult scăzute comparativ cu valul anterior. CNCAV precizează că, până în prezent, 47% din populaţia Europei a fost vaccinată cu cel puţin o doză.

”Harta se referă la incidenţa numărului de cazuri, respectiv la diferenţa procentuală a numărului de cazuri a ultimelor 14 zile raportat la numărul de cazuri a 14 zile precedente acestora descărcată în 20.07.2021 (rata de creştere / scădere din 2 în 2 săptămâni).

Graficele reprezintă evoluţia numărului de cazuri noi de infecţie, de internări în ATI şi decese raportate la 1 milion de persoane din săptămânile 7 până la 29, respectiv 27 (internări ATI) ale anului 2021”, a transmis CNCAV.

Citește și
Japonezii cer anularea Jocurilor Olimpice, pe fondul creșterii cazurilor de COVID
Japonezii cer anularea Jocurilor Olimpice, pe fondul creșterii cazurilor de COVID

Specialiştii precizează că au fost evidenţiate cu albastru şi bleu ţările în care cazurile stagnează sau chiar scad, însă după cum se poate vedea sunt din ce în ce mai puţine.

Cu roz – roşu se evidenţiază ţările în care a apărut o creştere a numărului de cauzri, chiar până la 200% (roşu închis).

”Sunt evidenţiate, prin cadrane, evoluţiile din săptămâna 25 pentru fiecare situaţie şi pot fi observate:

-cazurile noi de infecţie au început o creştere abruptă din săptămâna 25, ajungând la ~ 2/3 din magnitudinea valului precedent; -atât internările în ATI, cât şi decesele sunt mult scăzute comparativ cu valul anterior”, a mai tansmis CNCAV, citat de News.ro. 

Potrivit specialiştilor, media cazurilor noi din săptămâna 29, comparativ cu săptămâna cu media cazurilor din varful valului anterior, este la aproximativ 60% ( ~2/3).

De asemenea, media cazurilor internate în ATI a săptămânii 27 reprezintă 6% din media cazurilor noi aferente saptămânii 27, respectiv 10% din media cazurilor noi aferente săptămânii 25 (2 săptămâni în urmă, când a început creşterea valului).

Media deceselor din săptămâna 29 reprezintă 0.7% din media cazurilor noi aferente saptămânii 29, respectiv 2% din media cazurilor noi aferente săptămânii 25 (4 săptămâni în urmă, când a început creşterea numărului de cazuri);

Potrivit CNCAV, până în 20.07.2021, în Europa au fost vaccinate cu doza 1 47% persoane şi cu doza 2 36%.

Iată concluziile transmise de specialiști: 

- vaccinurile reduc considerabil riscul de spitalizare;

-vaccinurile reduc considerabil riscul de deces;

-vaccinurile împreună cu măsurile de protecţie non-farmaceutice sunt principala cale de a limita efectele pandemiei.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult