Modifica setarile cookie
Toate categoriile

În timpul unui zbor suportăm radiații cât pentru o radiografie dentară. Cat de periculos este

Your browser doesn't support HTML5 video.

În avion, în timpul unui zbor, pasagerii sunt supuși unei doze de radiaţii cât la una sau mai multe radiografii dentare, în funcţie de durata călătoriei.

Este rezultatul unui studiu, realizat pe parcursul a trei ani, şi în care au fost măsurate radiaţiile care trec prin avioanele în zbor.

"Cifrele sunt reale", spun şi specialiştii noştri, care dau, însă, asigurări că efectele asupra organismului n-ar trebui să-i îngrijoreze, totuşi, pe cei care zboară rar.

În timpul unui zbor de câteva ore, un pasager absoarbe radiaţii cosmice ca şi cum s-ar afla pe scaunul unui dentist şi şi-ar face o radiografie dentară.

Aşa susţin mai mulţi cercetători americani, astrofizicieni şi informaticieni, în cel mai nou studiu despre efectele radiaţiilor asupra pasagerilor din zborurile comerciale. Au efectuat peste 20.000 de măsurători în timpul zborurilor din peste 27 de ţări, dar cel mai mult s-au axat pe cursele de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Citește și
Pensionar angajat
Motivul pentru care companiile angajează pensionari: „Sunt oameni fideli şi ascultători”

Concluzia lor: pe zborurile lungi, radiațiile afectează corpul omenesc la fel de mult ca una sau mai multe radiografii dentare. Diferenţa este dată de durata călătoriei şi de altitudinea la care zboară avionul. Cu cât este mai sus, cu atât radiațile sunt mai puternice.

Asociația Radiologilor din România: "Sunt cifre reale. Acum este ideea cât durează acest zbor. Este relativ puţin pentru un pasager care zboară câteva ore pe an."

La zboruri lungi, expunerea poate fi similară cu cea suferită la cinci-șase radiografii dentare, spun specialiştii. În condiţiile în care, anual, organismul n-ar trebui să primească mai mult de 33 de radiografii dentare. Şi nu mai punem la socoteală şi radiaţiile din alte surse.

România nu este parte din studiu, însă ni se aplică şi nouă cele aflate.

Agenția Spațială Română: "Zborurile la altitudine, într-adevăr, mare menţin organismul viu într-o stare de radiaţie. Carcasa protejează de anumite feluri de radiaţii. Radiaţiile gama nu pot fi eliminate printr-un strat de aluminiu. Și sunt particule al căror efect nu este încă suficient cunoscut. Pot să apară efecte de natură genetică. O particulă încărcată poate muta o genă."

Este de la sine înţeles că femeile gravide nu trebuie să fie expuse la radiaţiile ionizante, în general şi în mod deosebit la radiaţiile cosmice.

Cel mai mare risc ar fi pentru cei care îşi petrec foarte mult timp în aer. Un total de 120.000 de kilometri parcurşi în avion, adică vreo 30 de zboruri dus întors Bucureşti - Madrid ar echivala cu 20 de radiografii de torace.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult