Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Comitetul de urgenţă al OMS se va reuni pentru a discuta despre măsurile necesare pentru combaterea variolei maimuţei

Comitetul de Urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind variola maimuţei se va reuni, joia viitoare, pentru a stabili ce măsuri trebuie luate împotriva actualului focar de boală.

Comitetul va trebui să ia decizii, în special, referitoare la gravitatea reapariţiei cazurilor de variola maimuţei şi asupra calificării acesteia drept ”urgenţă de sănătate publică de interes internaţional”, cel mai înalt nivel de alertă al OMS.

Comitetul se va întâlni pentru a doua oară, după ce a exclus creşterea nivelului de alertă la şedinţa anterioară din 23 iunie.

Numărul de cazuri confirmate la nivel mondial a crescut brusc, depăşind 10.000 în peste 60 de ţări, Europa fiind cea mai afectată regiune.

Şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la răspândirea bolii în afara ţărilor în care este endemică şi a îndemnat statele membre să ia măsuri adecvate pentru a limita contaminarea.

Citește și
variola maimutei
De ce alte boli sufereau pacienții din România care s-au îmbolnăvit de variola maimuței

Citește și: La ce trebuie să ne așteptăm după ce euro s-a prăbușit. Previziunile specialiștilor sunt sumbre

”Subliniez încă o dată că trebuie să căutăm soluţii pentru a opri transmiterea şi să sfătuim guvernele să pună în aplicare urmărirea contactelor pentru a monitoriza şi a limita virusul şi pentru a oferi asistenţă persoanelor izolate”, a explicat marţi Tedros, în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.

Citește și: Premierul Italiei, Mario Draghi, a anunțat că demisionează, în urma prăbuşirii coaliţiei de guvernământ

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult