Ce se ştie despre al doilea "medic" care opera în România cu parafă primită ilegal
Your browser doesn't support HTML5 video.
Procurorii l-au pus sub acuzare pentru infracţiuni de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii.
Poliţi a pretins că este chirurg estetician şi a colaborat cu diverse clinici private din Bucureşti. Deja au început să apară primele plângeri, ale pacientelor operate de el.
Cătălin Radu Tănase, corespondent Știrile ProTV: „După 6 ore, procurorii l-au convins pe judecătorul pentru drepturi și libertăți să-l aresteze pe Matteo Politi, pentru 30 de zile. Falsul medic italian va sta în Centrul de detenție preventivă din Capitală și va sta la dispoziție, automat, procurorilor pentru următoarele audieri. Joi a fost prima rundă de audieri, de 3 ore, la Judecătoria Sectorului 1 – asta după ce cu o seară înainte, fusese audiat timp de 2-3 ore la Secția 4 de Poliție, cea care s-a ocupat de instrumentarea primului dosar penal emis pe numele medicului fals. Primul dosar referindu-se la o înșelăciune.
După această poveste, pe numele lui Politi au apărut două noi capete de acuzare, legate în mod direct de scandalul monstru care a șocat opinia publică din România. Primul se referă la exercitarea ilegală a profesiei de medic, iar a doua se referă la înșelăciune în formă continuată și se referă strict la toate cazurile în care Politi, timp de 5 luni, a operat mai multe persoane și, în calitate de fals medic, le-a luat și banii.
Au ieșit la iveală și primele victime și, de aceea, procurorii ar putea formula la adresa italianului și alte acuzații. În urmă cu 3 zile a încercat să fugă din țară, dar a fost prins. O altă informație șocantă vine de la DSV, care spune că a mai descoperit un caz cum că funcționarii săi au acordat unui alt medic străin, în mod ilegal, parafă. Deja, de acest caz se ocupă procurorii și polițiștii.”
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: ministerul sanatatii , dsp , medic fals , Matteo Politi , medici falsi
Dată publicare: 08-02-2019 18:01