Avertismentul specialiștilor din sănătate: Nu trebuie să așteptăm vaccinurile actualizate împotriva Covid-19
Recomandarea specialiștilor pentru persoanele care fac parte din grupe de risc este să se vaccineze anti-Covid cu serurile disponibile deja pe piață.
Cinci experţi în vaccinuri au declarat pentru Reuters că vaccinurile actuale continuă să ofere protecţie. Prin vaccinare poate fi evitată spitalizarea și chiar decesul.
Având în vedere actuala creştere a numărului de cazuri de infectare şi imunitatea în scădere la nivelul populaţiei, experţii au declarat pentru Reuters că cel mai bun rapel pentru persoanele expuse la risc este cel care este la îndemână, conform Agerpres.
De asemenea, pe măsură ce virusul evoluează, nu se ştie ce versiune va circula în toamnă sau dacă vaccinurile noi vor fi eficiente.
„Dacă aveţi nevoie de un rapel, faceţi-l acum”, a declarat doctor John Moore, profesor de microbiologie şi imunologie la Colegiul Medical Weill Cornell.
În numeroase ţări, inclusiv în Statele Unite, sub-varianta Omicron BA.5 a virusului este în creştere.
Autoritățile americane au solicitat companiilor Pfizer/BioNTech şi Moderna să dezvolte rapeluri de vaccin care ţintesc atât Omicron BA.4 şi BA.5, cât şi virusul iniţial. Se aşteaptă ca acestea să fie gata până în octombrie.
Între timp, autorităţile de reglementare din Europa au semnalat că ar fi dispuse să folosească orice rapel bazat pe Omicron care va deveni disponibil în cel mai scurt timp în Europa.
Conform datelor Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA, doar aproximativ 30% dintre persoanele care au peste 50 de ani şi mai puţin de 10% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 50 şi 64 de ani, au primit doza a patra de rapel anti-Covid.
Avertismentul specialiștilorEric Topol, expert în genomică şi director al Institutului Scripps de Cercetare Translaţională din La Jolla, California, spune că efectele benefice al dozei a doua de rapel sunt vizibile.
„Prea mulţi oameni aşteaptă, deşi avem o dovadă foarte bună", a spus el.
Doctor Bob Wachter, director medical la Universitatea din California, San Francisco, spune că dovezile arată din ce în ce mai clar că cu cât perioada de timp de la ultimul rapel este mai mare, cu atât scade protecţia împotriva infecţiei şi a îmbolnăvirii grave.
„Există o mulţime de COVID în jur şi este un agent foarte infecţios", a spus el.
Varianta BA.5 a virusului a dus la un val de cazuri noi de COVID-19 la nivel mondial, iar în prezent se află la originea a aproape 82% dintre cazurile de infectare cu coronavirus din SUA.
Sursa: Agerpres
Etichete: coronavirus , omicron , rapel , vaccin covid-19
Dată publicare: 29-07-2022 16:47