Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alți 4 copii au murit din cauza rujeolei. Bilanțul victimelor a ajuns la 45

Patru copii din județele Iași, Bacău și Neamț au murit, în ultima săptămână, din cauza rujeolei. Astfel, numărul celor care și-au pierdut viața din această cauză a ajuns la 45.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat, vineri, că numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România reste de 11.569, din care 45 de decese, informează News.ro.

La ultima raportare, CNSCBT anunţase 41 de decese şi un caz în investigare. Potrivit datelor de vineri, cel de-al 42-lea deces datorat rujeolei a fost confirmat serologic si prin izolare virus în judeţul Bacău, la un copil de cinci luni, neeligibil la vaccinare.

Al 43-lea deces datorat rujeolei, confirmat prin izolare virus, a fost raportat la un copil în vârstă de 3 ani, nevaccinat, din judeţul Iasi, al 44-lea la un copil în vârstă de 5 luni, nevaccinat, din judeţul Neamţ, iar cel de-al 45-lea deces provocat de rujeolă s-a confirmat la un copil de şase luni din Bacău.

Cele mai multe decese provocate de rujeolă sunt în judeţul Timiş, respectiv 9. S-au mai înregistrat decese în judeţele Arad (6), Dolj (7), Bacău (4) câte trei în Caraş-Severon şi Neamţ şi câte unul în judeţele Bihor, Braşov, Calaraşi, Cluj, Ialomiţa, Iasi, Prahova, Satu Mare, Suceava, Vaslui, Galati, Mures şi Bucureşti.

Citește și
bebeluș în spital
O fetiță de 10 luni, a 38-a victimă făcută de rujeolă. Părinții refuzaseră vaccinarea

În saptamana 19.03 – 23.03.2018 au fost raportate înca 257 de cazuri nou confirmate în 23 de judeţe si în municipiul Bucuresti, cele mai multe, respectiv 61, în Bacău. De asemenea, s-au înregistrat 49 de cazuri în Vaslui, 28 în Bucureşti, 25 în Iaşi, 14 în Constanţa şi câte 10 în Olt şi Brăila, în restul judeţelor apărând mai puâin de zece cazuri. Din numărul total de cazuri, 11.058 au apărut la persoane complet nevaccinate. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult