Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alergia la soare. Simptome, tratament și beneficiile uimitoare ale castraveților

Alergia solară este o afecțiune a pielii care apare în urma expunerii îndelungate la razele UV sau UVB și care se manifestă prin erupție sub forma unor bășici de mici dimensiuni sau pete mari de culoare roșie.

Potrivit specialiștilor, alergia la soare apare deoarece în momentul expunerii la radiațiile UV sau UVB, celule pielii suferă modificări, iar sistemul imunitar le percepe ca fiind străine și se apără.

Pentru a se apăra, organismul uman trimite semnale către sistemul imunitar pentru a produce anticorpi, care determină apariția leziunilor pe piele.

Simptomele alergiei la soare

Simptomele alergiei solare sunt: mâncărime, bășici de mici dimensiuni sau pete mari de culoare roșie, potrivit mayoclinic.org

Rareori, alergia la soare poate provoca următoarele simptome:

Citește și
CFR
Mersul trenurilor pe caniculă. Măsuri luate de CFR în judeţele vizate de codul roşu

• Durere de cap

• Amețeli sau leșin

• Greață și vărsături

• Respirație șuierătoare sau dificultăți de respirație

• Anafilaxie 

Tratamentul pentru alergia la soare

Tratamentul pentru alergia la soare depinde de cât de grave sunt afecțiunile. 

Pentru cazurile ușoare, specialiștii recomandă evitarea soarelui pentru câteva zile, pentru ca pielea să se recupereze. În schimb, dacă persoanele prezintă alte afecțiuni decât cele cutanate, atunci medicul va recomanda administrarea de medicamente, potrivit baptisthealth.com.

Fototerapia este un tratament pe termen lung care constă în ședințe cu lumina ultravioletă controlată pentru a determina organismul să nu mai reacționeze eronat la razele solare.

Medicamente

Pentru a trata leziunile pielii, specialiștii recomandă creme pe bază de corticosteroizi, care se pot achiziționa fără prescripție medicală.

Pentru o reacție alergică mai severă medicul poate prescrie o rețetă pe bază de corticosteroizi, cum ar fi prednison.

De asemenea, medicii recomandă antihistaminice, precum loratadina, fexofenadina și cetirizina, potrivit mayoclinic.org.

Tratament naturiste pentru alergia la soare

Înainte de a lua medicamente, persoanele care se confruntă cu alergii solare pot apela la tratamentele naturiste.

Gel de aloe vera

Gelul de aloe vera se aplică pe piele pentru a calma durerea și mâncărimea.

Nu se menționează o perioada de tratament, gelul se folosește până când leziunile dispar.

De asemenea, gelul de aloe vera este un produs care oferă senzație de răcoare în momentul în care este aplicat.

Comprese cu ceai de frunze de măceș și de arin roșcat

Potrivit specialiștilor, compresele cu ceai de frunze de măceșe și arin roșcat reduc senzația de mâncărime.

Comprese cu apă rece

Compresele cu apă rece ușurează mâncărimea și reduc erupția cutanată

Piure de castraveți

Castraveții sunt cunoscuți pentru că ajută la diferite afecțiuni ale pielii.

Pentru a opri răspândirea erupției și pentru a calma arsurile aplicați piure de castraveți pe zona afectată.

Alergia la soare la copii

Copii și bebelușii sunt cei mai predispuși la a manifesta alergie solară, din cauza că celule care produc melanină (pigment care protejează pielea) nu sunt suficient de dezvoltate.

De altfel și copii care au pielea mai deschisă la culoare, părul roșu sau pistrui sunt mai predispuși să sufere de alergie solară.

Cum se manifestă alergia solară la copii

Alergia solară la copii se manifestă prin roșeață, erupție și prurit în zonele expuse și apare la câteva minute sau ore de la expunere.

Prevenție 

Pentru a preveni arsurile solare, specialiștii au emis o serie de recomandări pe care populația ar trebui să le respecte în zilele de vară. Printre acestea se evită expunerea la soarele puternic, mai exact între orele 11:00-18:00 și aplicarea de creme cu factor de protecție 50.

De asemenea, încercați să purtați ochelari de soare sau pălării. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult