4 pacienți care au murit într-un spital din România erau infectați cu o bacterie ucigașă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Analizele arată că bolnavii au murit după ce au fost infectați cu aceeași bacterie care a făcut victime și la Institutul "Marius Nasta" din Capitală.
Pacienţii care şi-au pierdut viaţa sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 60 şi 70 de ani, veniţi la spital pentru a se trata în special de afecţiuni pulmonare. Primele două cazuri au fost înregistrate la sfârşitul lunii aprilie.
La scurt timp numărul s-a dublat, însă şi aşa s-a ajuns la închiderea parţială a secţiei ATI pentru dezinfecţii. Marți vor fi recoltate noi probe pentru a se stabili dacă spaţiul poate fi redeschis.
Până atunci, toţi pacienţii în stare mai gravă sunt trimişi la spitalele din Craiova sau Bucureşti, iar operaţiile care nu sunt urgente sunt amânate.
Anunţul a venit de la Ministerul Sănătăţii, care a cerut Direcţiei de Sănătate Publică să preleveze probe şi să verifice modul în care reprezentanţii spitalului au acţionat în acest caz.
Ministerul Sănătății a fost informat luni de către Direcția de Sănătate Publică Mehedinți că, în secția ATI a Spitalului Judetean de Urgență Drobeta Turnu Severin, la finalul lunii aprilie 2019 au fost înregistrate 4 cazuri de infecții nosocomiale cu Acinetobacter, unul dintre acestea fiind purtător la momentul internării.
Potrivit raportului DSP Mehedinți, toți pacienții aveau afecțiuni grave, cronice precum: diabet, bronhopneumopatie, encefalopatie hipercapnică, poliglobulie, insuficiență renală, sindrom de citoliză hepatică, insuficiență cardiacă.
De asemenea, doi dintre ei prezentau la examenul bacteriologic din exudatul bronșic efectuat la internare Acinetobacter, respectiv Kebsiella Spp.
”Cei 4 pacienți au decedat din cauza afecțiunilor preexistente”, se arată în comunicatul ministerului.
Autoritățile mai precizează faptul că la testele de autocontrol efectuate de unitatea sanitară nu a fost descoperit niciodată prezența bacteriei acinetobacter, ”neputându-se depista sursa de infecție”.
”Deoarece la testele de autocontrol efectuate de unitatea sanitară nu a fost evidențiată niciodată prezența Acinetobacter, neputându-se depista sursa de infecție, Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu -Severin a decis inchiderea temporara a activitatii sectorului septic al sectiei ATI, din dupa-amiaza zilei de 03.05.2019 pentru efectuarea operatiunilor de curățenie și dezinfecție a întregului sector septic. Ministerul Sănătății a cerut Direcției de Sănătate Publică Mehedinți să verifice modul în care Spitalul Județean a respectat procedurile în acest caz și a solicitat ca mâine, 7.05.2019, după finalizarea activitatilor de dezinfectie, Directia de Sanatate Publica Mehedinți să se deplaseze la Spitalul Judetean de Urgenta Drobeta Turnu Severin pentru a preleva probe din secția de ATI. În funcție de rezultatele acestor probe se va decide reluarea activității”. - mai precizează Ministerul Sănătății.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: spital , bacterii , severin , infecții nosocomiale , acinetobacter
Dată publicare: 06-05-2019 15:10