12 bebeluși diagnosticați cu stafilococul auriu la maternitatea Giulești
Primăria Capitalei şi maternitatea Giuleşti au respins acuzaţiile Ministerului.
Inițial, s-a vorbit despre 14 bebeluși diagnosticați cu stafilococul auriu, însă în cazul unuia analizele au ieșit negativ, iar în alt caz sunt în curs.
Copiii s-au născut la Maternitatea Giulești în octombrie și noiembrie. Reprezentanții spitalului spun, însă, că la externare erau clinic sănătoși și din informațiile pe care le au, au fost duși la alt spital la cel puțin 10 zile de la externare – și asta ar însemna că nu aveau cum să ia bacteria de aici, din spital.
Pe de altă parte, managerul a cerut o anchetă internă și a cerut dezinfectarea saloanelor. Copiii, cei 12 la număr, au fost tratați la Spitalul Grigore Alexandrescu. 6 dintre ei sunt încă internați acolo, trei în secția de chirurgie, iar trei cu probleme respiratorii.
În urma acestei situații, ministrul Sănătății a cerut ca toate maternitățile din București să fie verificate. A trimis corpul de control al Ministerului, dar și inspectorii Direcției de Sănătate Publică.
Un raport recent al autorităților arată că numărul infecțiilor intraspitalicești a crescut în România în ultimii ani, dar – spune Sorina Pintea – că acesta este un lucru bun, pentru că înseamnă că spitalele au început să le raporteze.
Pe de altă parte, specialiștii în infecții spun că spitalele nu declară numărul real de infecții și că ar declara mai puține decât sunt în realitate. De altfel, România este una dintre țările din UE cu cel mai mic număr de infecții intraspitalicești, dar asta tocmai din cauza faptului că nu sunt declarate corect.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!