Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tinerii din România sunt mai conștienți de problemele de mediu decât cei mai în vârstă. “Observă clar ce se întâmplă”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Tinerii din România sunt mult mai conștienți de problemele de mediu decât cei din generațiile precedente, care au trecut prin crize multiple – sociale sau economice - de la căderea comunismului încoace.

Din această cauză, cei care au acum peste 40 de ani sunt mai sceptici în privința crizei climatice, și sunt convinși că “sunt interese mari la mijloc”, spune Roxana Buzețelu, coordonator național al Climate Fresk.

Climate Fresk este un joc educațional interactiv bazat pe raportul IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), care ajută la înțelegerea cauzelor și a efectelor schimbărilor climatice, și promovează soluții pentru protecția mediului.

“Elevii de liceu nu sunt chiar așa porniți că (încălzirea globală) “e o făcătură” sau că “e China de vină”, pe când adulții cred că sunt mai reticenți să creadă acest lucru. N-am înțeles exact de ce. Au fost multiple crize prin care generațiile care acum au peste 40 de ani au trecut de la comunism la crize economice, criza COVID, și să le mai zici că mai vine și asta peste noi, ca un ciclon, ca un tsunami - sunt sceptici. (…)

Climate Fresk este folosit azi în numeroase școli, licee și companii din țară și este structurat în mai multe etape: înțelegerea cauzelor și a efectelor schimbărilor climatice, o parte creativă, și discuții despre soluții.

Citește și
Incalzire globala
Climatologii se aşteaptă ca încălzirea globală să depăşească ţinta de 1,5 grade Celsius. Un viitor cu foamete și conflicte

Ciprian Stănescu: Știu că ai lucrat destul de mult timp în ultima perioadă cu liceeni, care e percepția lor despre mediu, cum simt, cum se raportează la ce au de făcut în definit?

Roxana Buzețelu: Cred că tinerii sunt mult mai conectați la problemele de mediu. În primul rând pentru că sunt mai conectați la natură. Am lucrat atât cu liceeni, cât și cu elevi de generală, și toți sunt conștienți de problemele pe care le avem. Adică observă clar că în mediu se întâmplă tot felul de dereglaje și sunt mult mai conștienți asupra poluării, și în același timp mai deschiși să înțeleagă cum își pot construi viitorul.

Ciprian Stănescu: De unde simți că își iau (tinerii) informațiile? De unde știu ei ce știu?

Roxana Buzețelu: De pe TikTok, din tot felul de canale. Adică mi se pare că în ultima vreme, pe multe canale a început să se vorbească, au început discuțiile despre problemele de mediu. Chiar și la știri vorbim deja de ciclon, vorbim de tot felul de de fenomene meteorologice care au un impact destul de mare asupra vieții de zi cu zi.

Ciprian Stănescu: Povestește-ne un pic ce e Climate Fresk și de ce am putea să-l folosim mai mulți dintre noi.

Roxana Buzețelu: Climate Fresk este un joc sub formă de training, durează trei ore și are la bază raportul IPCC -Intergovernmental Panel on Climate Change. E raportul prin care oamenii de știință, sute de oameni de știință, îl fac, îl pun cap la cap și ne spun “uite, asta se întâmplă cu planeta dacă se încălzește cu unu 1,5 – 2 grade”.

Este un joc interactiv. Participanții trebuie să pună niște carduri vizuale pe logica ‘cauză și efect’, și timp de o oră și jumătate lucrează pe partea asta de cauzalitate; pe urmă, o parte creativă și ultima parte, o oră, este partea de discuții. (…) Și astfel, discuția se poate duce de la a înțelege vizual această imagine a schimbărilor climatice - care pornește cu activitățile umane, trece prin arderea combustibililor fosili, trecem prin ce impact au aceste arderi asupra planetei - și ajungem la concluzia că ne îndreptăm către un pic de colaps, și ce putem face să remediem situația.

Ciprian Stănescu: Suntem într-o perioadă în care lipsa informării sau dezinformarea, fake news-ul pare că sunt peste tot. Schimbările climatice sunt în epicentrul acestui subiect. Pare că sunt mulți oameni care nu cred că sunt reale.

Roxana Buzețelu: Foarte mulți. Da.

Ciprian Stănescu: Cum simți elevii de liceu și cei de școală că se raportează la a nu crede că există?

Roxana Buzețelu: Mi s-a părut că elevii de liceu nu sunt chiar așa porniți că “e o făcătură” sau că “e China de vină”, pe când adulții cred că sunt mai reticenți să creadă acest lucru. N-am înțeles exact de ce. Au fost multiple crize prin care generațiile care acum au peste 40 de ani au trecut de la comunism la crize economice, criza COVID, și să le mai zici că mai vine și asta peste noi, ca un ciclon, ca un tsunami - sunt sceptici. Și întotdeauna e fraza “sunt interese mari la mijloc”. (…)

Ciprian Stănescu: Din ce înțeleg, Climate Fresk e un joc care îi ajută pe participanți să înțeleagă care e povestea cu schimbările climatice…

Roxana Buzețelu: Da, din punct de vedere științific, este un joc științific. Trebuie să înțelegi, să știi fizică, chimie. Dacă nu, jocul îți amintește.

De exemplu, este un card despre circuitul apei în natură. Și iarăși discuți despre cum se plimbă apa în natură. Și că acum, apa în natură se plimbă cam dereglat. Plouă mai mult în zone în care nu ploua, plouă mai puțin în alte zone, și cum s-au dat peste cap aceste cicluri naturale ale planetei. E un joc interdisciplinar. Adică te trece și printr-un pic de chimie, să vorbești despre gazele cu efect de seră, să înțelegi, de exemplu, și un pic de geografie, să-ți amintești care sunt banchizele, ce sunt calotele glaciare, care-s ghețarii, că sunt trei tipuri de gheață. La liceeni e mai ușoară legătura, sunt mai proaspete anumite materii, față de adulți.

“Am întâlnit oameni care în Săptămâna Verde au mers la mall, care sigur nu este o variantă prietenoasă cu mediul”

Ciprian Stănescu: OK, și profesorii, pot să fac asta la clasă?

Roxana Buzețelu: Da, mai ales în contextul Săptămâni Verzi. Acolo a fost o deschidere foarte mare, și sunt foarte mulți profesori. A fost o plăcere să descopăr școli care au cluburi de sustenabilitate (…)

Ciprian Stănescu: Ce crezi că lipsește în România în educația formală, atunci când vine vorba de responsabilitate și mediu? Și ce putem să facem fiecare dintre noi pentru copiii noștri? Mulți dintre noi suntem părinți.

Roxana Buzețelu: În primul rând, ca părinte, să fim un exemplu. Le explicăm de ce luăm anumite decizii. Uite, poate “mergem mai mult pe jos către școală pentru că, cu mașina, poluăm” sau “uite, hainele astea ți le-am adus de la un alt copil și tu mai departe pe ale tale le donezi altui copil”, și să-i încurajăm pe partea de grijă față de mediu, să le explicăm întregul context al societății.

Iar la școli cred că ar fi necesar un pic mai multă materie dedicată. Acum avem Săptămâna Verde, care mi se pare că a apărut bine, dar poate un pic mai structurată. Am întâlnit și oameni care în Săptămâna Verde au mers la mall, care sigur nu este o variantă prietenoasă cu mediul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult