Studiu: 4 din 10 români consideră că pot să bea apă direct de la chiuvetă, fără să le fie afectată sănătatea
Your browser doesn't support HTML5 video.
De-a lungul timpului, marile industrii au deversat - direct sau indirect - substanțe toxice.
Urmăriți un nou episod al campaniei: ''Pro Săptămâna Verde''.
4 din 10 români consideră că pot să bea apă direct de la chiuvetă fără să le fie afectată sănătatea. Potrivit unui studiu recent, cei mai mulți oameni continuă să bea cel mai des apă îmbuteliată, însă într-un procent mai mic față de anul anterior.
21% folosesc un filtru pentru apa de la robinet sau o cană specială, în timp ce 17% nu-și bat capul cu asta.
În magazine se găsesc tot mai multe astfel de sisteme.
Andrei Ceauru, manager magazin filtre de apă: ”Cele mai ieftine, cănile filtrante, dar cele mai slabe ca metodă de filtrare, filtrează doar gustul și impuritățile mari din apă, cartușul trebuie înlocuit, normal, oamenii nu-l înlocuiesc. Avem sistem de filtrare de bază cu 3, 4, 5, 6 cartușe care filtrează până la 1 micron, e o microfiltrare, conține un cartuș pentru sedimente, o rășină pentru scoatere fier duritate calcar și un cartuș pentru gust miros și impuritățile din apă, inclusiv clor, în jur de 300 lei. Toată lumea și-l permite, vine la pachet inclusiv cu aceasta baterie, apoi sistemul de purificare, cu ozmoza inversă, o membrană de osmoză inversă, molecula de apa e împinsă prin membrană și impuritățile merg la canalizare.”
Acesta din urmă costă de la 800 la 2.500 de lei.
Așa cum se întâmplă deja în alte țări europene, și la noi, proprietarii de cafenele și restaurante au amenajat robinete care filtrează apa, iar clienții nu mai sunt nevoiți să cumpere apă îmbuteliată.
Totodată, folosesc un sistem performant de filtrare a apei și pentru cafea. Ori aduc apa direct la masă.
ONG-urile luptă și pentru aducerea comunităților mai aproape de apă, pentru că știm cu toții, apa are și un scop recreativ.
În ultimul timp, și la izvoarele de la marginea orașelor se formează cozi. Sunt oameni care își iau zilnic zeci de litri de apă.