Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zi importantă la Luxemburg. Miniștrii de interne ai Uniunii Europene iau în discuție extinderea Spațiului Schengen

Extinderea Spațiului Schengen va fi luată azi în discuție de miniștrii de interne ai Uniunii Europene, la Luxemburg. Subiectul - solicitat de țara noastră - a fost trecut pe agenda întâlnirii de președinția spaniolă a Consiliului. 

Spania susține o aderare cât mai rapidă a României și Bulgariei.

De altfel, și Parlamentul European, reunit zilele acestea la Strasbourg, pledează cauza noastră și a țării vecine, mai ales că, de 12 ani, sunt îndeplinite toate condițiile pentru apartenența la zona de liberă circulație.

Victor Negrescu, europarlamentar: ”Chiar dacă bugetul alocat spatiului Schenghen a crescut, chiar dacă au existat fonduri și proiecte dedicate pentru România și Bulgaria, chiar dacă cele două state implementează la cele mai înalte standarde cerințele zonei de liberă circulație, în continuare aderarea lor la spațiul Schenghen este refuzată pe nedrept."

Daniel Buda, europarlamentar: ”A devenit o tradiție ca aproape în fiecare ședință plenară să discutăm câte ceva despre spațiul Schenghen, ceea ce poate fi de înțeles în contextul actual vizând migrația. De neînțeles este însă menținerea României și Bulgariei în afara acestuia în condițiile în care România a gestionat doar din Ucraina peste 5 milioane si peste 60 la sută din tranzitul de de cereale prevenind foametea la nivel global."

Citește și
marcel ciolacu
Marcel Ciolacu, despre aderarea la Schengen: Vom găsi calea corectă ca România şi Bulgaria să nu mai fie ţinute la colţ

Margaritis Schinas, vicepreședintele Comisiei Europene: „În numele Comisiei Europene, aș dori să reiterez faptul că aderarea celor două țări la spațiul Schenghen ar însemna, de fapt, controale mai multe și bune, nu mai puține controale. Pentru că ar înseamna mutarea resurselor la frontieră externă, unde avem nevoie de ele, în loc de a ține resursele la frontierele interne unde nu avem nevoie de ele, pentru proceduri complicate care nu aduc niciun plus valoare.”

Camelia Donțu, corespondent PRO TV la Luxemburg: ”Doi comisari europeni au exprimat încă o dată opinia că România și Bulgaria sunt pregătite să adere la spațiul Schengen și că acest lucru ar fi de ajutor, ar ajuta strategic Uniunea Europeană. La întâlnirea de astăzi, din partea României va participa secretarul de stat Cătălin Necula. Îl înlocuiește pe ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, diagnosticat cu COVID. Subiectul aderării este adus pe masa consiliului în încercarea de a presa Austria și Olanda, singurele două state membre care se opun aderării României și Bulgariei. Comisia Europeană a spus de nenumărate ori că cele două țări și-au îndeplinit obligațiile și că trebuie să fie primite în Spațiul Schengen.

Ambele țări sunt tratate la pachet de Austria, care nu are argumente clare pentru respingerea țării noastre, nu a spus niciodată concret ce anume ar trebui să facă țara noastră și nici când va fi pregătită să ridice VETO-ul din consiliu. România nu este o țară de tranzit, iar rapoartele europene arată acest lucru. Țara noastră a suplimentat cu succes toate programele asumate și chiar a implementat altele noi.

Ce se va întâmpla astăzi însă? Vom vedea. Discuția se mută către România, iar agenda consiliului a trecut titlul dezbaterii, citez prin traducere: România a îndeplinit toate cerințele pentru aderarea la Spațiul Schengen. Se așteaptă ca o decizie în ceea ce privește aderarea celor două țări să fie gata până la finalul anului, în consiliul din decembrie”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult