Viorica Dăncilă, prima declarație după ce a fost propusă pentru funcția de premier: ”Mă onorează”
Ea a mai precizat că nu trebuie să-i dezamăgească pe colegii săi, care au avut încredere în ea.
Europarlamentarul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, în care a fost propusă pentru funcţia de prim-ministru, că o onorează, dar o şi responsabilizează şi că trebuie să nu îşi dezamăgească colegii de partid, care au avut încredere în ea, relatează news.ro.
"Le mulţumesc foarte mult colegilor mei pentru încrederea acordată. Acest lucru (propunerea de premier - n.r.) mă onorează, dar mă şi responsabilizează", a spus Dăncilă, la plecarea de la PSD, subliniind că nu vrea să facă alte declaraţii până la o decizie a preşedintelui Iohannis.
Ea a mai spus că, dacă colegii săi au avut încredere în ea, trebuie să nu îi dezamăgească.
Întrebată dacă nu îi este teamă că va ajunge în aceeaşi situaţie ca Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, Dăncilă a răspuns: "Sunt o fire optimisă şi echilibrată şi trebuie să gândesc pozitiv".