Viorica Dăncilă l-a sunat pe premierul Israelului. Ce au discutat cei doi oficiali
De asemenea, cei doi oficiali au discutat şi despre organizarea unei şedinţe de guvern comună.
"Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut marţi o convorbire telefonică cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, în cadrul căreia a adresat omologului israelian felicitări pentru rezultatele obţinute la alegerile din 9 aprilie 2019. Cei doi înalţi oficiali au discutat despre relaţiile foarte bune dintre cele două state, cu accent pe organizarea, în cursul acestui an, a următoarei reuniuni a şedinţei comune de Guvern (G2G), acţiune care va reconfirma atât angajamentul politic al celor două Executive de a dezvolta şi diversifica acţiunile de cooperare, cât şi caracterul special al relaţiei bilaterale", informează Guvernul într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, consultările interguvernamentale vor reprezenta un prilej pentru discutarea de proiecte comune în domenii legate de cooperarea sectorială.
"Totodată, prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, şi prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, au discutat despre rezultatele obţinute până în prezent de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, dar şi despre subiecte de actualitate aflate pe agenda internaţională", se mai arată în comunicat.
Sursa: Pro TV, Agerpres
Etichete: israel , alegeri , viorica dancila , benjamin netanyahu
Dată publicare: 16-04-2019 13:42