USR și-a prezentat lista de candidați pentru alegerile europarlamentare. Cine ocupă primele locuri
Următoarele locuri au fost ocupate de către: Nicolae Ştefănuţă (Sibiu), Vlad Botoş (Arad), Vlad Gheorghe (Sector 6), Reniuţ Naomi (Braşov), Radu Ghelmez (diaspora), Radu Mihaiu (Sector 2), Iulian Lorincz (diaspora) şi Adriana Cristian (Cluj).
Rezultatele au fost anunţate, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, de către preşedintele USR, Dan Barna, care a precizat că 82% dintre membrii partidului (5.043 de persoane) şi-au exprimat opţiunea în cadrul alegerilor interne pentru desemnarea candidaţilor.
Dan Barna a apreciat că este vorba despre "o zi istorică pentru USR şi pentru democraţia din România", deoarece prin organizarea alegerilor interne pentru desemnarea candidaţilor, Uniunea Salvaţi România a ridicat "standardul democratic" din ţară noastră.
"Au fost două luni de campanie reală, cu idei, cu creativitate, cu ghionturi, care la sfârşit au generat un rezultat de care USR este foarte mândru şi este un rezultat pe care partidul şi-l asumă în totalitate", a spus Barna.
Totodată, şi-a exprimat convingerea că reprezentanţii USR vor deveni "europarlamentarii simbol a ceea ce înseamnă noua politică". Dan Barna a mai precizat că lista de candidaţi le va fi prezentată cetăţenilor români atunci când vor fi strânse cele 200.000 de semnături necesare, conform legislaţiei, în vederea participării la europarlamentare.
"Astfel de liste se fac în celelalte partide în birouri la ceas de seară, pe înţelegeri contextuale. USR poate să spună mândru şi asumat: această listă are în spate peste 5.000 de membri ai partidului care îi susţin pe aceşti oameni în această campanie", a mai spus el.
Liderul USR şi-a exprimat convingerea că scorul pe care îl va obţine partidul la europarlamentare se va situa peste cel obţinut la ultimele alegeri parlamentare.
"Avem în desfăşurare un astfel de sondaj, încercăm să vedem care sunt noile tendinţe. Arată surprinzător de bine pentru ceea ce înseamnă componenta decentă a politicii din România şi ne dă motive semnificative de optimism. (...) După cum ştiţi, purtăm discuţii şi avem de-o perioadă destul de îndelungată discuţii şi colaborări cu echipa din jurul domnului Cioloş. Dacă vom ajunge acolo, veţi şti cu siguranţă. Vom anunţa în mod expres acest lucru. Orice e posibil", a adăugat el.
Deputatul Cristian Ghinea a precizat că USR are o viziune federalistă asupra Europei şi doreşte să întărească familia europeană.
"Naţionalismele izolaţioniste sunt în creştere, chiar în ţări mari ale UE. România are un guvern cu un comportament antieuropean. USR vine şi va întări această latură federalistă, pro-europeană din Parlamentul European. O să avem o reuniune a candidaţilor. Am avut dezbateri în toată ţara. Îi invit pe colegii mei candidaţi să ne reunim, să punem parte din ideile fiecăruia pe masă şi să facem acolo programul comun al partidului", a mai precizat el.
Dan Barna a menţionat că USR va stabili abia după alegerile europarlamentare din ce familie europeană va face parte.
"La ultimul congres ALDE Europe, En Marche a dat un mesaj foarte explicit că viziunea lor de alternativă europeană, modernă, presupune o colaborare foarte strânsă sau va fi în jurul ALDE Europa - En Marche. USR are de o perioadă lungă relaţii şi schimburi de experienţă atât cu ALDE, atât cu En Marche. Foarte probabil înspre zona aceasta, înspre noua structură politică, ce se va contura după rezultatul alegerilor europarlamentare, zona liberal-democraţi, En Marche - noul aer proaspăt şi pro-european din politică - spre zona aceea vom merge", a precizat el.
85 de membri USR s-au înscris în cursa internă pentru alegerile europarlamentare din 2019. Procesul de votare a debutat în data de 22 noiembrie şi s-a încheiat joi, la ora 12,00.
USR a anunţat că este primul partid din România care îşi alege candidaţii la europarlamentare printr-un proces de tip "primaries", adică prin votul tuturor celor peste 5.300 membri. Votul s-a desfăşurat printr-un sistem electronic, online, securizat şi verificabil, a menţionat formaţiunea.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: USR , Clotilde Armand , dan barna , Cristian Ghinea , alegeri europarlamentare
Dată publicare: 29-11-2018 14:49