USR cere demisia lui Dragnea de la conducerea Camerei Deputaţilor, după condamnare
"Este inacceptabil ca un infractor cu două condamnări penale să rămână în una din cele mai importante funcţii de conducere ale statului şi să reprezinte România. Decizia ÎCCJ de astăzi este o dovadă că justiţia este independentă şi a rămas imparţială în ciuda presiunilor teribile exercitate de Liviu Dragnea şi de PSD în ultimul an şi jumătate", se arată într-un comunicat transmis de USR, relatează Agerpres.
USR apreciază că decizia judecătorilor în acest dosar "pune capăt unor ani în care Liviu Dragnea a teleormanizat România şi şi-a subordonat oamenii prin ilegalităţi şi plătindu-i" din banii statului.
"Acest infractor nu mai are ce căuta la conducerea Parlamentului şi în nicio funcţie publică, iar PSD trebuie să renunţe la planul de anihilare a justiţiei iniţiat de Dragnea. Un partid condus de un infractor, care are şi alte dosare în curs, nu are legitimitatea de a modifica cele mai importante legi în domeniul justiţiei, cu scopul vădit de a subordona procurorii şi de a intimida judecătorii", a declarat preşedintele USR Dan Barna.
Joi, Instanţa supremă l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul "DGASPC Teleorman" în legătură cu angajarea în această instituţie a două persoane care de fapt lucrau pentru organizaţia PSD. Decizia nu este definitivă.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: condamnat , USR , PSD , demisie , Liviu Dragnea
Dată publicare: 21-06-2018 19:08