Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un deputat PSD aflat la primul mandat s-a retras din Parlament. Cum și-a motivat decizia

Deputatul social-democrat Constantin Pătrăuceanu se retrage din Parlament, a anunţat organizaţia judeţeană Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD).

 

Potrivit unui comunicat de presă al PSD Botoşani, "Pătrăuceanu a luat decizia de a se retrage din funcţia de parlamentar, din motive personale, urmând ca acesta să activeze în continuare în PSD la nivel local, în calitate de consilier judeţean".

În locul lui Constantin Pătrăuceanu urmează să fie validată în funcţia de parlamentar şi apoi să depună jurământul de învestire Alexandra Huţu, actual consilier judeţean din partea PSD.

Constantin Pătrăuceanu, în vârstă de 44 de ani, a obţinut, în urma alegerilor parlamentare din luna decembrie 2020, primul său mandat de deputat.

Citește și
marcel ciolacu
Mesajul de Anul Nou al liderului PSD, Marcel Ciolacu. "Ne vom întoarce să zdrobim"

 

”Exact cum e cu pandemia”

 

„Exact cum e cu pandemia, deciziile vin de la o oră la alta, de la o zi la alta, uite așa și eu la fel am luat o decizie în ultimele zile. Eu personal împreună cu familia mea, după care am discutat cu președintele partidului. Este decizia mea. Rămân membru PSD, rămân consilier județean, sunt alături de colegii care sunt la București, sper că o să facă treabă bună pentru județul Botoșani și le urez succes în continuare, inclusiv Alexandrei”, a explicat Pătrăuceanu pentru presa locală.

„Nu am avut niciodată polițe de plătit, nici în partid și nici cu cei din presă. Eu vin din mediul privat unde am stat tot timpul la masa discuțiilor și, chiar dacă nu am ajuns vreodată la un consens, la final am dat mâna și am plecat”, a adăugat Constantin Pătrăuceanu.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult