Un deputat PNL își contrazice propriul ministru: Lui Dragnea ”i s-a făcut o favoare”
"Am fost informat aseară, în cadrul unei întâlniri între conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi sindicate, că cel care a dispus permisia pentru domnul Dragnea a fost recompensat de către directorul ANP, domnul Pleşa Cristian, adus de domnul Toader (fostul ministru al Justiţiei - n.r.) pe această funcţie, cu o primă financiară constând în 50% din contravaloarea unui salariu lunar pentru misiuni speciale şi lucrări de excepţie. Iar ca să dea un aspect de legalitate plecării lui Dragnea în permisie, au dat drumul şi altor deţinuţi", a declarat liberalul Florin Roman, potrivit Agerpres.
Acesta a adăugat că "cert este că Liviu Dragnea este singurul deţinut din România care în acest an a plecat atât de repede acasă", la două luni după perioada de încarcerare provizorie.
"Deci, este evident că, din punctul meu de vedere ca parlamentar, i s-a făcut o favoare din partea conducerii Penitenciarului Rahova", a conchis Florin Roman.
Pe de altă parte, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, joi, că permisia lui Liviu Dragnea, care execută o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare, a fost acordată regulamentar.
Conform unor relatări din presă, fostul lider social-democrat Liviu Dragnea a fost eliberat din închisoare pe 31 octombrie, pentru o zi, ca urmare a unei decizii a conducerii Penitenciarului Rahova, iar a doua zi s-a întors în detenţie.
Ulterior, decizia a fost contestată, în spaţiul public fiind semnalat faptul că, potrivit unei hotărâri de Guvern, Liviu Dragnea nu ar fi avut dreptul la permisie, deoarece este cercetat şi în alte dosare şi nu are voie să ia legătura cu alţi inculpaţi.
Sursa: Agerpres
Etichete: PNL , Liviu Dragnea , permis , catalin predoiu , penitenciare
Dată publicare: 28-11-2019 14:53