Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Udrea, către Ponta: Ciocu mic. Am acceptat ca Dorin Cocoş să îţi cumpere ţie haine în loc să îmi ia mie pantofi

Elena Udrea îi răspunde lui Victor Ponta după ce acesta l-a atacat dur pe Traian Băsescu, spunându-i fostului premier că tot fără caracter a ramas

Elena Udrea a scris o replică foarte dură în care îl ironizează, îi aminteşte cum în 2009 voia ca Traian Băsescu să îl ia în PDL şi susţine că Ponta beneficiază de sprijinul "Securităţii de rit nou", condusă de naşul lui, George Maior. "Mai, victore, ca să scriu că tine, tot fără caracter ai rămas! (n.r.-aluzie la faptul că şi Ponta a scris cu literă mică numele lui Traian Băsescu) Mă aşteptam şi eu la puţină recunoştinţă din partea ta! Dar aşa cum nu i-ai fost recunoscător lui Adrian Năstase, care “te-a făcut om mare” cum ar zice Delia, la fel te porţi şi cu Traian Băsescu. Ştii tu, cel la care ai venit să te ia în PDL în 2009, care te-a făcut preşedintele PSD şi la care mă rugai tu să îţi fac lobby, ca era cât pe ce să nu te pună prim-ministru, cu toate alegerile pe care le câştigase USL cu tot! E adevărat ca nu ai apelat doar la mine, te-a mai ajutat şi securitatea de rit nou, condusă de nas’tu, Maior. Aşa cum tot securitatea speri tu să te scape liber în dosarul contractelor de avocatură semnate cu Turceni şi Rovinari, care ţi-au rotunjit conturile", i-a transmite Udrea actualului lider Pro România. Ea se declară de acord că în cazul lui Ponta "nu or fi fost probe", de a fost achitat în fond.

"Dar nici în cazul meu nu exista nicio probă si totusi am fost condamnată. Diferenţa e că eu am fost pe lista lui Dumbravă la condamnaţi, tu la achitaţi!", spune ea. "Victore, nu Traian Băsescu vrea să distrugă PSD-ul, ci tu, la ordin dat de securitate, ca doar de aia te salvează de puşcarie. Şi dacă lui Traian Băsescu nu vrei să îi fii recunoscător pentru ce a făcut pentru tine, sau pentru că fără el Corina Creţu, căreia nu am nimic să îi reproşez profesional, nu ar fi fost niciodată comisar european, măcar mie poţi să îmi fii recunoscător! Nu pentru că ţi-am făcut lobby, că ar fi făcut oricum Maior şi Coldea pentru tine. Ci pentru că m-am sacrificat şi am acceptat ca Dorin Cocoş să îţi cumpere ţie haine de la Paul&Shark în loc să îmi cumpere mie pantofi", afirmă ironic Elena Udrea. "Deci Victore, eu îţi zic aşa, folosind vorbe cu greutate în politica românească, “ciocu’ mic” când vine vorba de mine! Că de când există iCloud, nu trebuie să fii fin de securist ca să ai arhivă de mesaje", avertizează fostul ministru.  Postarea are şi un Post Scriptum: "Păcat că nu vrei să rămâi europarlamentar, în situaţia deloc probabilă, în opinia mea, în care partidul tău ar câştiga măcar un loc în PE. Dacă tot zici că e cursă directă Bruxelles-Costa Rica, eu spun să te mai gândeşti. Nu se ştie când o să ai nevoie".

Victor Ponta a scris pe Facebook, în replică la critici ale lui Traian Băsescu la adresa sa: "Băsescu reprezintă tot ce este mai urât, mai murdar, mai ticălos în politica românească-a tăiat pensiile şi salariile în timp ce îi proteja pe Udrea şi Blejnar; a fost trimis acasă de 90% din români prin Referendumul din 2012 şi s-a agăţat de scaun ca un nemâncat; a vandur interesele ţării pentru avantaje josnice ; a făcut dosare politice împotrivă adversarilor şi a denaturat actul de Justiţie ; i-a trimis pe Dragnea şi pe Valcov că să distrugă PSD şi pe baronii pedelisti ca să paraziteze PNL; a minţit, a furat şi a vândut pe oricine ! În loc să plătească în faţa românilor pentru tot răul făcut-vrea 5 ani un loc călduţ la Parlamentul European ( că acolo whiskey ul e ieftin şi au zbor direct spre Costa Rica)! Votaţi ProRomania- votaţi Corina Creţu!Ignoraţi-l pe băsescu-nu mai poate să iasă din lada de gunoi a istoriei României!".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Citește și
Liviu Dragnea si Victor Ponta
Ponta, despre liderii PSD: ”Când am stat lângă ei, am greşit foarte tare”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult