UDMR amenință că iese de la guvernare dacă pierde Ministerul Dezvoltării și pe cel al Mediului. Ciucă va demisiona vineri
Your browser doesn't support HTML5 video.
Dacă pierd cele două ministere, liderii de la UDMR au sugerat că vor ieși de la guvernare. În ciuda acestui blocaj, premierul Nicolae Ciucă spune că va respecta programul asumat și că vineri își va da demisia.
Greva profesorilor a suspendat negocierile pentru formarea guvernului, dar nu și discuțiile din interiorul partidelor. Premierul Nicolae Ciucă a spus în mai multe rânduri că își va da demisia pe 26 mai, adică vineri, când este programată ședința de guvern. Surse care au participat la negocieri susțin că liberalii ar vrea pentru președintele partidului funcția de ministru al Dezvoltării. Nicolae Ciucă a declarat ca nu își dorește funcția, dar a confundat Ministerul Digitalizarii cu cel al Dezvoltării.
Nicolae Ciucă, prim-ministru: „Cineva din presă m-a întrebat dacă mă duc la Ministerul Dezvoltării. Mi-a rămas acolo într-un sertăraș. Ei, nu merg. Și în felul ăsta cred că am și șters chestiunea din memorie, ca atare era vorba de Ministerul Digitalizării”.
Surse din partid nu exclud însă ca liberalii să ceară totuși UDMR să le cedeze Dezvoltarea pentru ca, la acest portofoliu care gestionează relația cu primarii din toată țara, să meargă actualul ministru al Internelor, iar la Interne să se instaleze Nicolae Ciucă.
Florin Roman, vicepreședinte PNL: „Discutăm de un parteneriat în trei atâta vreme cât și colegii de la UDMR înțeleg necesitatea faptului că acest guvern trebuie restructurat și practic trebuie reduse numărul ministerelor”.
Și PSD are mandat ferm pentru menținerea Ministerului Transporturilor. Potrivit protocolului asumat acum un an și jumătate, acest minister trebuia cedat liberalilor. Social-democrații pretind însă că, după ce au convenit reducerea de la 20 la 18 a numărului de portofolii, ce este scris în protocol nu mai este valabil.
Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL: „Ca să nu mai ajungem la un balamuc național, cel mai bine este să respectăm protocolul”.
Alfred Simonis, liderul grupului PSD din Camera Deputaților: „Cele mai importante partide din această coaliție sunt îndreptățite să ceară cele mai importante ministere. În același timp, mi-aș dori ca cei de la UDMR să rămână parteneri”.
Surse politice susțin că, la reluarea discuțiilor, UDMR ar putea primi Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Mediului. Nu este exclus însă ca liberalii să ceară ei portofoliul deținut acum de Tánczos Barna. Doar că fără dezvoltare și fără mediu, susțin aceleași surse, UDMR a amenințat că va ieși de la guvernare.
Reporter: Ministerul Fondurilor Europene și Cultura sunt o variantă pentru UDMR?
Csoma Botond, liderul grupului UDMR din Camera Deputaților: „Nu există nicio decizie”.
Negocierile pentru formarea guvernului vor fi finalizate după ce vor avea și girul președintelui Klaus Iohannis.