Tomac: PMP este dispus oricând să creeze o alianţă în jurul candidaturii lui Nicuşor Dan
"PMP este dispus oricând să creeze o alianţă în jurul candidaturii lui Nicuşor Dan, cu o listă comună pentru Consiliul General. Aceasta trebuie să fie creată şi agreată de candidat, fiind echipa alături de care va lucra. De asemenea, candidaţi comuni la toate sectoarele", a scris Tomac pe Facebook.
Liderul PMP precizează că nu a fost invitat în Alianţa pentru Bucureşti, pentru că USR se opune.
"Situaţia este foarte simplă - PMP nu a fost invitat în Alianţa pentru Bucureşti. USR se opune. Nu am avut ieri (n.r. - miercuri) nicio negociere, singura persoană cu care am discutat în această perioadă în mod onest a fost Nicuşor Dan, pe care îl cunosc de 20 de ani", a arătat Tomac.
Potrivit acestuia, PMP are candidaţi care ''şi singuri vor învinge PSD".
"Avem candidaţi care şi singuri vor învinge PSD, însă într-o alianţă putem câştiga în cel puţin cinci sectoare. Separat, în cel mai fericit caz, un singur sector va avea primar de dreapta", a menţionat preşedintele PMP.
Sursa: Pro TV
Etichete: nicusor dan , primaria capitalei , pmp , eugen tomac
Dată publicare: 30-07-2020 10:13