Tomac: PMP a pregătit o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă
Anunțul a fost făcut, luni, de liderul partidului, Eugen Tomac, în plenul Camerei Deputaţilor.
"PMP a pregătit o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Ca partid de opoziţie suntem obligaţi să acţionăm într-o perioadă în care ţara este sufocată de apocalipsa pestei porcine, iar Guvernul doarme sau chefuieşte pe litoralul Mării Negre. De asemenea, considerăm că românii nu pot uita mineriada lui Iliescu, dar, iată, că pe 10 august am avut mineriada lui Dragnea, iarăşi un motiv temeinic pentru a trimite acest Guvern acasă.
Au fost agresaţi cetăţeni nevinovaţi, iar Guvernul se îneacă în minciuni. Sunt două motive puternice pentru care am pregătit acest document şi îl vom trimite tuturor parlamentarilor aflaţi în opoziţie, dar şi de la putere şi le vom cere sprijinul tuturor celor care cred că acum mai mult ca niciodată trebuie să fim uniţi împotriva acestui Guvern marionetă", a precizat Tomac, potrivit Agerpres.
El a spus că deocamdată nu a discutat cu celelalte partide de opoziţie, decizia fiind luată în şedinţa grupurilor parlamentare ale PMP de luni.
"Considerăm că cele două teme sunt de maxim interes şi dincolo de culoarea politică este obligatoriu să acţionăm ca şi parlamentari pentru a demonstra Guvernului că poate pleca acasă atunci când nu se aşteaptă", a susţinut Tomac.
Acesta s-a arătat convins că va strânge semnăturile necesare, precizând că, în acest sens, va avea discuţii cu celelalte partide de opoziţie.
Tot luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liberalii vor forma o echipă de lucru pentru negocieri privind susţinerea unei moţiuni de cenzură.
"Vom forma o echipă de lucru astfel încât să fie implicaţi mai mulţi colegi în derularea acestor negocieri. Încă nu am stabilit componenţa acestei echipe de lucru, am lăsat un timp de evaluare şi vom stabili la reuniunea de săptămâna viitoare componenţa acestei echipe ţinând cont de afinităţile şi posibilităţile reale pe care le au diferiţi colegi din grupurile parlamentare sau din conducerea partidului de a avea discuţii şi negocieri eficiente la nivelul grupurilor parlamentare şi de asemenea în discuţiile individuale pe care le vom purta cu fiecare parlamentar din majoritate", a spus Orban, la Parlament, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Întrebat cu privire la declaraţia preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit căreia o moţiune de cenzură iniţiată de PNL nu are nicio şansă, el a răspuns: "Om trăi şi om vedea!".
Preşedintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu -Tăriceanu, consideră că o eventuală moţiune de cenzură iniţiată de PNL nu are "nicio şansă".
Întrebat dacă o moţiune de cenzură depusă în această sesiune ar fi mai periculoasă decât din sesiunile anterioare, Tăriceanu a spus:
"Nu. Categoric nu. La PNL este de multă vreme o problemă serioasă de tactică. Dacă nu au o strategie coerentă, am fi putut spune că dau dovadă că stabilesc tactica. Nici măcar tactica nu o stabilesc pentru a determina care este momentul optim pentru depunerea unei moţiuni de cenzură. Nu are, nici aceasta, nicio şansă".
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Agerpres
Etichete: guvern , PNL , Parlament , motiune de cenzura , pmp , eugen tomac
Dată publicare: 03-09-2018 17:01