Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tăriceanu își continuă lupta cu DNA: ”Acest demers are un scop: să mă intimideze”

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a anunțat într-o conferință de presă că nu se lasă intimidat de demersurile procurorilor anticorupție, care au cerut Senatului să încuviințeze începerea urmăririi sale penale. 

Liderul ALDE susține că acțiunea procurorilor DNA are ”un efect pervers”, care ”dă impresia că Guvernul este incapabil”.

”Acest demers al procurorilor are un scop bine definit. Să mă intimideze în lupta mea pentru a semnala abuzurile din justiție. Acest demers are menirea de amplifica concluzia din societate, are un efect pervers. Dă impresia oamenilor că Parlamentul e plin de corupți, că Guvernul e incapabil, că primarii nu conduc localitățile decât în beneficiul propriu. Atunci nu e mai bine că România să fie condusă de 100 de procurori vânjoși cu ochi albaștri?

Asta a fost esența demersului în ultimii 10 ani ale așa ziselor instituții care combat anticorupția..

Nu mă intimidează acest demers, nu abandonez lupta pe care am început-o, pentru o justiție corectă, care să se bazeze numai pe lege.

Citește și
Călin Popescu Tăriceanu
Când va întocmi Senatul raportul la solicitarea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu

Voi continua demersurile pe care le-am întreprins cu colegii mei pentru reformarea justiției. Trebuie aduse corecturile necesare, în așa fel încât să nu mai permitem ca acțiunile procurorilor să fie discreționare și să afecteze viețile cetățenilor din România.

Știți foarte bine că sunt numeroși cetățeni care în final și-au găsit dreptatea la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.” - a spus Tăriceanu.

Declarațiile sale vin la scurt timp după ce preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a anunţat că marţea viitoare senatorii jurişti vor da un vot cu privire la cererea de începere a urmării penale a DNA formulată în cazul preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Raportul urmând a fi depus la Biroul permanent imediat după dezbatere.

Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult