Tăriceanu, despre discursul lui Dăncilă la Strasbourg: ”Bravo ei! S-a prezentat foarte bine”
"Aş vrea să salut şi să îi transmit doamnei prim-ministru aprecieri pentru modul în care s-a prezentat, care îi face cinste şi face cinste României.
Aş vrea să văd şi alţi români în măsură să prezinte şi să promoveze şi să apere, până la urmă, imaginea şi interesele României, aşa cum a făcut-o doamna prim-ministru Viorica Dăncilă astăzi. Bravo ei! S-a prezentat foarte bine. Sigur, luările de cuvânt care au urmat au fost foarte diverse", a spus liderul ALDE într-o declaraţie susţinută la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
Miercuri, la Strasbourg, prim-ministrul Viorica Dăncilă a spus că în rapoartele MCV nu a văzut nicio menţiune despre protocoalele dintre serviciile de informaţii şi instituţiile de justiţie, cerând să se precizeze cine a redactat aceste rapoarte.
În ceea ce priveşte intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, premierul Dăncilă a arătat că nu poate accepta "sub nicio formă" ca această instituţie să fie acuzată pentru "acţiuni şi proceduri practicate peste tot în Europa".
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Agerpres
Etichete: Călin Popescu Tăriceanu , parlamentul european , viorica dancila , alde , strasbourg
Dată publicare: 03-10-2018 14:39