Tăriceanu, despre Dăncilă: „Nu poate să reducă numărul de consilieri, că se supără rudele lor”
Printre condiții se numără reducerea numărului de miniştri, de secretari de stat şi de consilieri ai demnitarilor. „Analiza pe care eu am prezentat-o doamnei Dăncilă este una bazată pe opţiunile a peste două treimi din populaţie, care consideră că în momentul de faţă, România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Şi i-am explicat că, având în vedere această situaţie, Guvernul pe care îl conducea, să adopte un set de măsuri, care să încerce să schimbe percepţia. (...) Şi i-am cerut atunci să facă o restructurare a Guvernului, în sensul diminuării numărului de portofolii ministeriale, presupunând acest lucru inclusiv diminuarea numărului de portofolii deţinut de ALDE. Doi la mână: i-am cerut să diminueze la jumătate numărul de secretari de stat, pentru că actualul Guvern are cel mai mare număr de secretari de stat din istoria postdecembristă. I-am cerut să reducă la jumătate posturile de consilier la cabinetele demnitarilor. I-am cerut să vină cu un nou program de guvernare", a spus Călin Popescu-Tăriceanu, sâmbătă, într-o conferinţă la Sibiu.
Tăriceanu a adăugat că Dăncilă i-ar fi explicat că nu poate să reducă numărul de consilieri ai demnitarilor "pentru că se supără rudele lor".
„În final, mi-a spus că nu poate să facă nimic. Nu poate să facă restructurarea, pentru că trebuie să vină în Parlament să ceară votul de încredere şi nu are majoritatea suficientă, după ce îmi spusese că vrea să-i coopteze şi pe cei de la Pro România, dar ulterior a renunţat. Nu poate să reducă numărul de secretari de stat pentru că ostilizează organizaţiile locale. Nu poate să reducă numărul de consilieri de la cabinetele demnitarilor pentru că se supără rudele lor. Nu poate să vină cu un nou program de guvernare în Parlament pentru că nu are majoritate. Nu poate să facă nimic", a mai susţinut Tăriceanu.
Călin Popescu-Tăriceanu a participat la o şedinţă a femeilor din ALDE organizată în staţiunea Păltiniş (judeţul Sibiu).
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!