Tăriceanu: Bugetul urmează să fie prezentat în câteva zile
El a precizat că acest lucru depinde de deblocarea "lucrurilor" de la nivelul CSAT, de adoptarea Legii pensiilor şi de prezentarea formei finale a proiectului de buget de către Ministerul Finanţelor, relatează Agerpres.
"Acesta este lucrul pe care ni-l dorim (n.r. - adoptarea bugetului în această sesiune parlamentară), dar trebuie să vedem ce se întâmplă la nivelul CSAT, dacă se deblochează lucrurile acolo, aşteptăm cu nerăbdare şi Legea pensiilor şi, bineînţeles, Ministerul de Finanţe să ne prezinte forma finală", a precizat Tăriceanu la Senat.
El a fost întrebat dacă bugetul de stat pe 2019 poate fi adoptat până la sfârşitul sesiunii parlamentare, în condiţiile neadoptării Legii pensiilor şi existenţei unui blocaj la CSAT.
"Bugetul urmează să fie prezentat în câteva zile, ştiu acum că există un impas la CSAT. Deci, le tratăm pe rând problemele, văd că nu scăpăm de ele, apar în fiecare zi, dar obligaţia şi datoria noastră este să rezolvăm problemele", a spus Tăriceanu.
Cât priveşte discuţiile din coaliţie pe tema bugetului, liderul ALDE a declarat că acestea nu au vizat bugetul în sine, ci proiectele de infrastructură pe care trebuie să se axeze bugetul pe anul viitor.
"Am stabilit priorităţile în domeniul infrastructurii - pe transport rutier, pe partea de transport aerian, în principal, şi am discutat despre latura de transport naval, această chestiune cu navigabilitatea Dunării, constatând că trebuie să avansăm cu Bulgaria în aceste negocieri, pentru că România şi-a arătat disponibilitatea să preia lucrările de dragare pe Dunăre, în condiţiile în care se pare că partea bulgară este mai puţin interesată. (...) Am discutat de coridoarele de transport, de stadiul lucrărilor, de termenele de finalizare, inclusiv de dificultăţile pe care le întâlnim în realizarea lucrărilor în curs. Am discutat de binecunoscutele tunele pentru trecerea urşilor, că era şi Ministerul Mediului de faţă, de peştera de lilieci şi de alte lucruri interesante de acest fel, constatând la final că foarte multe ţări din vestul Europei şi-au făcut întâi reţeaua de autostrăzi şi după asta au venit cu considerentele de mediu. Noi punem carul înaintea boilor. Punem întâi considerentele de mediu şi constatăm după aceea că nu mai putem să realizăm coridoarele principale de transport, ceea ce, sigur, eu am toată consideraţia pentru problemele de mediu, dar la noi nu există niciodată o poziţie de echilibru, trecem dintr-o parte într-alta. Şi din aceste motive, avem costuri suplimentare, întârzieri semnificative în ceea ce înseamnă execuţia lucrărilor sau începerea lucrărilor din cauza problemelor de mediu", a afirmat Tăriceanu.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!