Tăriceanu: ALDE va veni la mitingul de sâmbătă cu aproximativ 20.000 de oameni
"Avem o şedinţă de Birou Politic în care avem alte chestiuni pe ordinea de zi şi fără îndoială va fi un prilej de a discuta câteva lucruri şi despre organizare, pentru că organizarea se face cu structurile teritoriale.
Am programat să aducem din toate judeţele din ţară, dar în mod diferenţiat în funcţie de distanţa la care se situează judeţele de Bucureşti. Cele până în 250 km vor avea o normă mai mare, cele între 250 - 500 o normă ceva mai mică şi organizaţiile din judeţele situate la peste 500 km vor aduce aproximativ 100 de persoane. Bucureştiul şi Ilfovul au obligaţii mult mai mari, care se cifrează în jurul cifrei de 4.000. Scontăm să vină aproximativ 20.000 de oameni", a spus Tăriceanu miercuri la Parlament, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, în Piaţa Victoriei încap 70 - 80.000 de persoane, dar arterele adiacente "vor fi folosite ca zone tampon pentru cei care nu încap în Piaţă".
Tăriceanu a precizat că nu va purta costum şi cravată la miting, dar nu ştie dacă se va îmbrăca în alb, deşi, "fiind vară, albul este una dintre cele mai potrivite culori".
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: PSD , Călin Popescu Tăriceanu , miting , alde
Dată publicare: 06-06-2018 16:27