Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Surse: Nicolae Ciucă a convocat Senatul în sesiune extraordinară. Parlamentarii, chemați din vacanță din cauza protestelor

Surse politice au precizat pentru Știrile Pro TV că președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a convocat Senatul în sesiune extraordinară, luni, 22 ianuarie.  

Motivul acestei convocări ar fi declanșarea procedurii legislative de aprobare a ordonanțelor de urgență adoptate de Guvern pe 17 ianuarie - în vacanţa parlamentară - referitoare la marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi echivalări de permise pentru circulaţia pe drumurile publice.

După ședința Biroului Permanent al Senatului, proiectele vor intra în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului, prim for sesizat în aceste cazuri.

Cele două ordonanțe fac parte din revendicările protestatarilor.

Vineri, unii fermieri și transportatori au continuat protestul în stradă, neîncrezători în promisiunile oficialilor, deși o parte dintre măsuri au fost adoptate de Guvern.

Citește și
fermieri transportatori protest
Fermierii și transportatorii din stradă spun că nu au fost chemați la negocierile cu guvernanții: "O să venim seară de seară"

Traficul a fost dat peste cap în mai multe zone din țară și a fost nevoie de intervenția jandarmilor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru a debloca Vama Siret.

Mai multe echipaje de jandarmi au intervenit pentru a debloca Vama Siret. Jandarmii au discutat cu protestatarii şi i-au convins în cele din urmă să elibereze ambele sensuri de mers.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult