Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Surse: Ligia Deca, consiliera lui Iohannis, va fi nominalizată de PNL pentru funcția de ministru al Educației

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că Ligia Deca, în prezent consilier prezidențial la Palatul Cotroceni, va fi nominalizată de PNL, luni, pentru funcția de ministru al Educației.    

Ligia Deca este consiliera președintelui Klaus Iohannis în Departamentul Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale.

Portofoliul Ministerului Educației și Cercetării aparține Partidului Național Liberal, astfel că, după demisia lui Sorin Cîmpeanu, liberalii vor face o propunere, care trebuie susținută de coaliția de guvernare și înaintată președintelui Klaus Iohannis.

Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al Educației în urma scandalului de plagiat, într-un anunț făcut pe Facebook. El a afirmat că a luat această decizie din proprie inițiativă.

Cine este Ligia Deca, consiliera lui Iohannis pe probleme de învățământ

 

Citește și
Sebastian Burduja
Sebastian Burduja va asigura interimatul la ministerul Educatiei după demisia lui Sorin Cîmpeanu

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Administrației Prezidențiale, Ligia Deca are 40 de ani și este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College.

În perioada 2010-2012, Ligia Deca a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area (aprilie 2012).

În perioada 2012-2015, Ligia Deca a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021).

”Autoare și coautoare a numeroase articole și studii publicate în reviste de prestigiu din domeniul politicilor educaționale, cu o activitate științifică ce a vizat subiecte variate, de la internaționalizarea educației superioare la practicile educaționale de adaptare la contextul pandemiei COVID-19, Ligia Deca a colaborat, în calitate de expert, cu EQAR, DAAD, Consiliul Europei, Comisia Europeană etc. În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experți „Știința în educație” înființat la inițiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România”. - se mai arată pe site-ul Administrației.

Ligia Deca a fost numită Consilier de Stat la data de 29 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019, a fost numită în funcția de Consilier Prezidențial.

 

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult