Surse: Guvernul a dat aviz negativ pe proiectul de lege privind Statutul Casei Regale
Pe 29 decembrie 2017, premierul Mihai Tudose declara că Guvernul va da un aviz negativ proiectului de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale, subliniind că Palatul Elisabeta a fost dat în folosinţă regelui Mihai în calitate de fost şef al statului, nu şi urmaşilor acestuia.
"Tot respectul pentru regele Mihai, pentru ce a reprezentat în istorie, pentru ce a fost până la moarte. El a fost şef de stat. De aici până la a da drepturi urmaşilor unui şef de stat... Iertaţi-mă, dar mai avem foşti şefi de stat care au urmaşi în viaţă. (...) Noi nu suntem monarhie. România, constituţional, este o republică. Noi am recunoscut anumite merite fostului şef de stat - regele Mihai. Să mă apuc acum să recunosc că există nu ştiu ce coroană pe aici... Iertaţi-mă, dar nu prea îmi vine, că nu am nici temei legal. Casa Regală este o fundaţie. Domniile lor doresc ca această fundaţie să capete statutul de fundaţie de interes naţional. Cu asta sunt de acord", afirma prim-ministrul.
El arăta că membrii Casei Regale pot să închirieze Palatul Elisabeta, dacă doresc acest lucru, şi că a discutat cu reprezentanţii RA-APPS, pentru a face o ofertă în acest sens.
"România nu este monarhie, ci republică. Palatul Elisabeta trebuie să revină statului român. Membrii Casei Regale pot să stea la Săvârşin sau în altă parte", spunea, tot în decembrie, Tudose.
Proiectul privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale a fost depus la Parlament de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe 7 noiembrie 2017.